Octavian Calmîc și-a depus demisia din funcția de director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Despre asta a anunțat oficial deputatul PAS, președintele comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba.
Octavian Calmîc deține funcția de director ANRE din 1 martie 2019. În 2018 a fost consilier principal al prim-ministrului Republicii Moldova, iar în 2017 a exercitat funcția de viceprim-ministru, ministru al Economiei și Infrastructurii.
Amintim că în noiembrie 2021, cererea de demisie a fost depusă de un alt director al ANRE. Este vorba de Ștefan Creangă. Ulterior, ca urmare a desfășurării unui concurs de către Parlament, în funcția vacantă a fost numit Alexei Taran.