Igor Dodon rămâne în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Curtea de Apel Chișinău a respins recursul procurorilor anticorupție care au solicitat aplicarea măsurii preventive sub formă de arestare preventivă pe un termen de 30 zile a ex-președintelui Republicii Moldova, cu executarea acesteia în Penitenciarul nr.13 Chișinău.
După pronunțarea deciziei, Dodon și-a exprimat neîncrederea în procurorii care instrumentează cazul și a cerut ca dosarul său să ajungă la „procurori cu experiență”.
„Mă declar nevinovat. Consider că acest dosar este politic, la comanda conducerii statului, în special a Maiei Sandu care mi-a fost oponentă. Îmi exprim neîncrederea față de procurorii care duc acest dosar. Nu e problema că e tânăr, dar are doar trei ani de experiență, dar trebuie patru ani”, a spus liderul de onoare al PSRM.
Acesta a adăugat că urmează mai multe scurgeri în presă, inclusiv a unor poze și materiale video din arhiva personală.
„Urmează o perioadă lungă de justiție televizată. De ce sunt arestat anume acum? Pentru a ascunde situația grea din țară. Se negociază cu NATO înarmarea RM”, a mai spus Dodon.
Sursa: Jurnal.md