Comisia Extraordinară pentru Sănătate Publică din Chișinău a decis printr-o hotărâre emisă la 21 mai să atribuie Cod Portocaliu de alertă pentru capitală. La fel, autoritățile municipale anunță că ușile instituțiilor de medicină primară sunt deschise pentru toți locuitorii capitale care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19.
Prin hotărârea CESP Chișinău nr.38 se permite inclusiv accesul spectatorilor în tribunele sălilor sportive și a terenurilor sportive unde se desfășoară competiții. Aceasta doar la capacitatea de 50% din locuri și respectând măsurile de profilaxie împotriva răspândirii infecției COVID-19, scrie Agora.md.
La fel, rămâne obligatoriu portul măștii de protecție în spații închise și deschise. Masca trebuie să acopere nasul și gura.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD