În după amiaza zilei de 21 octombrie un incendiu a izbucnit în localitatea Buciumeni, raionul Ungheni.
Potrivit primelor informații un băiat în vârstă de 11 luni a fost găsit mort într-o locuință în care a izbucnit un incendiu. Corpul carbonizat al micuțului a fost scos de vecini, după ce aceștia au observat fumul dens din încăpere. Serviciul 112 a fost alertat la 12:42. La fața locului au fost solicitați pompierii, care ajunși au stabilit că focul a afectat un pat și salteaua de pe acesta.
Conform primelor investigații s-a stabilit că în momentul izbucnirii focului, în casă se aflau patru copii fără supraveghere, trei dintre care au reușit să iasă, notează echipa.md
Specialiștii urmează să stabilească în ce condiții a fost posibil generarea incendiului. Cazul este cercetat de organele de drept.
Vezi și: Șoferul unui BMW ar fi putut provoca o tragedie în centrul capitalei