Conflict iscat între mamă și fiu, finalizat cu sânge. O femeia de 39 de ani a fost înjunghiată cu un cuțit chiar de băiatul ei de 20 de ani.
Incidentul a avut loc în data de 27 aprilie la domiciliul lor comun, în orașul Nisporeni. Victima a fost cea care a sunat după ajutor, scrie Echipa.md.
La locul faptei a intervenit poliția împreună cu medicii de pe ambulanță. Femeia de 39 de ani a fost diagnosticată cu o plagă tăiată în regiunea brațului stâng și alta – în regiunea abdomenului. Aceasta imediat a fost dusă la spital pentru a primi ajutor medical, fără a fi internată.
Între timp, polițiștii aflați la fața locului au depistat cuțitul cu care a fost rănită victima și au reținut bănuitul. Tânărul a fost supus etilotestului, rezultatul fiind de 0,52 mg/l în aerul expirat.
Totodată, a fost stabilit că acesta se află în vizorul poliției ca agresor familiar și că era pus la evidența medicului psihiatru. Oamenii legii continuă cercetările pe caz.