Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Tănase: Are loc implicarea politicului în activitatea instituțiilor regulatorii, fapt ce ar putea fi taxat de comunitatea internațională

Inițiativa guvernării privind responsabilizarea șefilor instituțiilor aflate sub control parlamentar nu este privită cu ochi buni de fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase. Potrivit acestuia, prin inițiativa ministerului Justiției are loc implicarea politicului în activitatea instituțiilor regulatorii, fapt ce ar putea fi taxat de comunitatea internațională, în special, în cazul Agenției Naționale de Reglementare în Energetică. De cealaltă parte, reprezentanții guvernării spun că legea vine să-i determine pe șefii instituțiilor aflate sub control parlamentar să activeze în interesul cetățenilor, notează IPN.

Potrivit legii de responsabilizare a șefilor instituțiilor aflate sub control parlamentar, comisiile de profil ale Legisaltivului efectuează evaluarea activității acestor entități, iar în cazul unui management defectuos, propun plenului demiterea conducerii acestor instituții. Fostul președinte al Curții Constituționale spune că inițiativa încalcă principiul autonomiei și indepedenței instituțiilor regulatorii.

„Instituțiile date nu fac parte din nicio putere din stat, ele sunt absolut independente de cele trei puteri, legislativă, executivă și judecătoarească. Dacă este vorba de corupție, nu este Parlamentul cel care trebuie să demită șefii acestor instituții, pentru asta există Procuratură, CNA. Nu asistăm la o încercare de evalua aceste instituții, de ce să fim ipoctiți? Se pune în aplicare un mecanism pentru a schimba componența acestor instituții. Toată lumea înțelege ce se întâmplă. Nu trebuie să inducem pe nimeni în eroare, pentru că riscăm să profanăm instituția evaluării, exact cum a fost profanată instituția concursurilor publice. Există o mulțime de instituții internaționale care ne obligă să oferim independență acestor regulatori. E vorba, în special, de ANRE”, a spus Alexandru Tănase în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

De cealaltă parte, președinta comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, Olesea Stamate, spune că prin evaluarea anuală a activității șefilor instituțiilor regulatorii, aceștia vor evita să comită abateri de la legislație și vor activa în interesul oamenilor.

„De-a lungul ultimilor ani, am încercat să traspunem cele mai bune practici europene, preluând modele din democrații consolidate, crezând astfel că vom transpune și democrația la noi în țară. Dar lucrul acesta nu s-a întâmplat. Această independență sporită le-a creat permisivitatea de a conserva corupția și impunitatea în cadrul acestor instituții. Ceea ce facem noi acum este să introducem elementul de responsabilitate. Prin legislația actuală, aceste institutii au indepedență suficientă, iar responsabilitatea lipsește. Aceste instituții consumă din banii contribuabililor ani de zile, fără să livreze rezultate și șefii acestor instituții nu pot fi sancționați, nici diciplinar, nici prin demiterea lor”, a spus Olesea Stamate.

Potrivit legii aprobate recent de majoritatea parlamentară, deputații analizează activitatea Consiliului Concurenței, Agenției Naționale de Reglementare în Energetică, Consiliului Audiovizualului, Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor și Comisiei Naționale a Pieții Financiare, iar în cazul în care raportul de evaluare este unul nesatisfăcător, conducătorii acestor structuri sunt demiși direct de Parlament. 

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD

Articolul anterior
Ce spune ministrul economiei despre restricții în HoReCA pe timp de pandemie
Articolul următor
În ultimele 24 de ore, 12 520 persoane au părăsit Republica Moldova

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?