În contextul în care a reînviat în spațiul public, subiectul legat de crucifixul instalat de Andrei Năstase acum 2 ani în incinta sediului Ministerului Afacerilor Interne, Președintele Asociații Obștești „Ștefan cel Mare și Sfânt”, Andrei Batereanu a venit cu o reacție pe facebook în care îi ia apărarea fostului ministru de interne.
„Eu mereu am avut o atitudine aparte și destul de reticentă în raport cu Andrei Nastase. Am eu motivele mele și le las momentan doar pentru sine. Însă sunt, cred, pentru prima dată în viață alături de una din deciziile bune luate de el în raport cu instalarea crucifixului în incinta Ministerului de Interne, pentru că, să fim serioși, până la urmă, nu și-a instalat propriul bust.” a scris Batereanu pe o rețea de socializare.
Președintele A.O. „Ștefan cel Mare și Sfânt”, mai menționează și faptul că acel crucifix, a atras după sine și un moment istoric, atunci când cei doi Mitropoliți al Moldovei și al Basarabiei, au participat împreună la acel eveniment.
„Totuși, doi Mitropoliți au participat și trebuie să recunoaștem că a fost printre puținele ocazii pe care cei doi le-au avut împreună la un eveniment. A fost un caz deosebit, când CRUCEA LUI CRISTOS ne unește. Am un mare respect față de toți creștinii, dar în special față de Creștinii Ortodocși care s-au luptat pentru credința creștină, pentru că cel mai grăitor exemplu în contextul neamului nostru este și va fi Măria Sa Sfântul Ștefan cel Mare. Sigur, este o decizie oportunistă și nu mă tem să spun că este o decizie politică. Parerea mea este că cei care s-au luptat împotrivă nu sunt creștini ortodocși, ci poartă doar numele.” scrie Batereanu.
Andrei Batereanu se arată deranjat de faptul că unii au politizat acest subiect uitând de valorile spirituale ale angajaților MAI în special și ale moldovenilor în general:
„Dacă mi-ar fi în putere să dau ordine angajaților ministerului de interne, le-aș ordona să apere crucifixul cu arma din dotare în mâini.
99% din angajații MAI se declară și sunt creștini.
Nu cred că în țara aceasta unica problemă e crucifixul...
Hai să-l scoatem de peste tot, din case, suflete, biserici cimitire și nu doar.
Dar dacă facem politică și, mai nou, comparăm premierul cu Hristos, na... nu-mi mai găsesc cuvintele. ”
„Sfântul Apostul Iacov spune:
„Voi, dimpotrivă, ar trebui sa ziceți: „dacă vă vrea Domnul, vom trăi și vom face cutare sau cutare lucru.”
Cei care au luat această decizie nu lovesc doar în Nastase, inițiatorul, dar, în primul rând, în Valorile Creștine și în actul celor două Mitropolii.
Fiecare creștin trebuie sa aibă un Respect deosebit față de fiul DOMNULUI, că ne place sau nu ne place;
Dumnezeu este cel care va judeca.
Sunt creștin, nu pot să fiu de altă părere decât cea pe care am enunțat-o.... pot doar sa adaug: „e o mare îndrăzneală!
Vor avea de suferit.”
Toți care s-au atins de lucrurile sfinte au avut de afacere cu Dumnezeu.
Am impresia că o parte din cei de la guvernare sunt agnostici, semi-atei și chiar atei.
Ștefan cel Mare și Sfânt, în rugăcinile sale, rugându-se mereu, spunea: numai tu știi, Doamne, ce e în inima mea.” conchide autorul.