Deputatul socialist Vladimir Golovatiuc a fost propus pentru a ocupa funcția de Ambasador în Federația Rusă. Anunțul a fost făcut de către Igor Dodon în cadrul emisiunei “Președintele Igor Dodon Răspunde” din 11 decembrie 2020.
Conform lui Dodon, candidatura a fost deja propusă Rusiei și se așteaptă acceptul Moscovei.
Paranteze.com amintește că ofițerii Serviciului Vamal, în comun cu angajații Serviciului de Informații și Securitate, au contracarat pe 5 decembrie o tentativă de trafic ilicit cu anabolizante. Produsele au fost depistate în compartimentul pentru marfă al unui microbuz cu plăcuțe de înmatriculare ce aparține Ambasadei Republicii Moldova din Federația Rusă. După acest caz, ambasadorul Andrei Neguța, a fost rechemat. Decizia a fost vociferată în cadrul ședinței din 9 decembrie a Guvernului.