Autoritățile statului trebuie să facă tot ce le stă în puteri pentru a nu admite implicarea directă sau indirectă a Republicii Moldova în orice acțiuni militare, în contextul în care situația din regiunea Mării Negre este tot mai încordată și poate escalada în orice moment. Declarația a fost făcută de președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Sergiu Sîrbu, după o ședință în care au fost audiați reprezentanții Ministerului Apărării, SIS, MAI și ai Biroului de Reintegrare. Mai mult, Sîrbu a criticat-o dur pe președintele Maia Sandu, care este și comandantul Suprem al Forțelor Armate, pentru faptul că nu acordă subiectului importanța cuvenită și evită să-l discute la ședințele Consiliului Suprem de Securitate.
Potrivit lui Sîrbu, autoritățile au confirmat despre o mobilizare militară fără precedent la frontiera Ucrainei cu Federației Ruse, însă au dat asigurări că, în acest moment, nu există premize pentru declanșarea unui conflict militar în zonă care ar putea să ne afecteze.
„Sperăm foarte mult să nu existe un conflict între cele două țări. Și pentru noi este foarte important acest lucru, deoarece știm că în regiunea transnistreană există un contingent militar al Federației Ruse și există un risc mare ca, în cazul în care ar putea începe acest conflict, să nu fie implicate și forțele rusești din regiunea transnistreană, or Transnistria este parte a teritoriului Republicii Moldova”, a declarat Sergiu Sîrbu
Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a mai spus că președintele Maia Sandu, în calitate de comandant suprem al forțelor armate, este obligat să asigure suveranitatea, independența și integritatea teritorială a țării, însă până acum, șeful statului arătat un dezinteres total în această privință.
„Regretăm că acest subiect nu a fost discutat la Consiliul Suprem de Securitate. Nu avem nicio informație cu privire la acțiunile Maiei Sandu la acest subiect. Noi insistăm să aibă permanent în vizor acest subiect.
Situația este serioasă, sensibilă și poate escalada în orice moment. Maia Sandu trebuie să se activizeze, deoarece, dacă nu va fi pace, nu mai contează nici luptele politice, nici alegerile”, a punctat Sîrbu.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD