O expoziție la Parlament intitulată „Abilitățile digitale conectează generații”, lansată de Legislativul din Republica Moldova și Fondul ONU pentru Populație, l-a făcut pe președintele Parlamentului, Igor Grosu, să-și amintească de o situație din familia sa, pe care a făcut-o public chiar în timpul lansării expoziției, scrie Realitatea.md.
Mai exact, este vorba de cei trei membri ai familiei și mama lor, despre care Igor Grosu a povestit că aceasta a trecut cu greu despărțirea de unica ei fată, care s-a stabilit cu traiul în străinătate, însă tehnologiile a ajutat-o să țină în permanență legătura cu ea, chiar dacă avea o vârstă înaintată și inițial era „tare reticentă la tot ceea ce ține de tehnică de ultimă generație”.
„Ieri seara, eu, înainte de a pleca de acasă, am vizitat expoziția în avans. Foarte frumoasă și exprimă multe emoții, făcându-mă să-mi aduc aminte de o experiență de a mea, din familia noastră, care nu era legată de pandemie, ci de o durere a noastră națională mai veche – plecarea rudelor noastre departe, în diasporă.
Noi suntem trei la mama și soarta a făcut așa ca, cea mai mică, dar cei mai mici sunt cei mai alintați, răsfățați și iubiți, și asta e și firesc să fie așa ca să plece tare tare departe, peste o apă. Nu mai spun unde (n.r. probabil SUA). Acasă s-a început o mare problemă! Unde-i fata? S-a dus. Când am să o văd? Când am să-mi văd nepoții? Noi, doi frați mai mari îi spuneam: mamă, totul e în regulă, e pe mâini bune, e lume civilizată. Dar dacă vreai să o vezi există tehnologii.
Până a pleca cineva din familia noastră departe, mama era tare reticentă la tot ceea ce înseamnă tehnologii. Noi încercam să o convingem. Noi la Chișinău, ea în altă parte – la țară. Totuși, era tare reticentă. Iată că, acea situație a făcut-o pe mama la o vârstă foarte înaintată atunci – 70 de ani a început să folosească foarte repede tehnologiile. În fiecare seară conecta și vorbea cu cei dragi. De aceea, tehnologiile, dincolo de pandemie, care ne-a penetrat, ne asigură foarte mult să fim alături de cei dragi, pe care îi iubim și de căldura cărora avem nevoie mereu”, a mărturisit pentru prima dată public Igor Grosu.
În cele din urmă, Igor Grosu, a precizat că, admirând expoziția de fotografii de la Parlament l-a făcut „să o vadă pe maică sa” în ipostaze care îi amintesc de trecut.