Aceste semne pe piele de la ficat pot semnala o afecțiune ce nu trebuie ignorată. Atât formele cronice, cât și cele acute ale bolilor de ficat pot da anumite semne la nivel dermatologic. Unele pot fi subtile, abia vizibile, așa cum sunt micile deformări ale unghiilor, altele pot fi evidente, cum este icterul sau îngălbenirea pielii și a albului ochilor.

Recunoașterea la timp a acestor semne pe piele de la ficat poate duce la un diagnostic precoce și un tratament eficient pentru diverse boli hepatice.

Semne pe piele de la ficat pe care să nu le ignori

Icterul, vasele mici de sânge sparte (spider nevi), decolorarea parțială sau totală a unghiei (leuconichia) și degetele hipocratice cu aspect curbat și bombat (finger clubbing) sunt printre cele mai des întâlnite semne pe piele de la ficat.

De asemenea, bolile de ficat, cu precădere ciroza hepatică, se pot manifesta la nivel dermatologic prin:

  • eritem palmar (înroșirea palmelor)
  • rozacee
  • piele cu aspect mozaicat (tip „piele de șarpe”)
  • hipertrofierea nasului (rinofima – creșterea în volum a nasului, începând dinspre vârful și aripile nazale și progresând către rădăcina nasului)

Toate aceste semne dermatologice sunt foarte comune, dar adesea ignorate de pacienți.

Alte semne ale ficatului bolnav sunt: căderea părului de la subraț, creșterea în volum a sânilor (ginecomastia), zgârieturile, striațiile și hernia ombilicală cauzate de ascită (acumulare de lichid în abdomen).

Colangita biliară primitivă este, de asemenea, o boală care poate afecta grav ficatul dacă nu este descoperită și tratată la timp.

Printre semnele pe piele ce pot sugera existența acestei boli se numără depozitele de grăsime pe pleoape (xantelasma) și acumulările de grăsime sub suprafața pielii (xantoame), excrescențe galbene sau portocalii.

Deși mai rar întâlnite, aceste semne pe piele de la ficat își pot face apariția în cazul pacienților cu colangită biliară primitivă în stadiu avansat:

  • pete de culoare deschisă pe piele (tip vitiligo)
  • uscăciunea generalizată a mucoaselor (sindromul sicca)
  • melanoza (înnegrirea sau hiperpigmentarea pielii în anumite regiuni)
  • xerodermia (pielea excesiv de uscată)
  • vasculita cutanată

Cât privește bolile de ficat cauzate de consumul excesiv de alcool, acestea se pot manifesta la nivel dermatologic prin contractura Dupuytren, care afectează în principal degetul mic și inelarul, progresează de obicei lent, în ani, dar severitatea contracturii nu se oprește de la sine.

De asemenea, pot apărea simptome ale lipodistrofiei. Această afecțiune cauzată de deficitul caloric și excesul de alcool se manifestă prin:

  • aspect „muscular” ca urmare a scăderii țesutului adipos
  • abdomen mărit
  • hernie
  • piele închisă la culoare, cu aspect catifelat, în zone precum gâtul, axilele și la nivel inghinal
  • creșterea excesivă a părului la femei (hirsutism), în special pe buza superioară și obraji

Alte semne pe piele determinate de afectarea ficatului pot fi învinețirea pielii, iritațiile și creșterea excesivă a pielii în zonele expuse la soare. Aceste manifestări survin pe fondul deficienței unei enzime numite decarboxilază uroporfirinogen (porfiria cutanată tardivă).

Hepatitele virale se pot manifesta la nivel dermatologic prin crioglobulinemie (echimoze, erupții cutanate), poliarterită nodoasă (boala Kussmaul-Maier), vasculită, urticarie și porfirie cutanată.

Diabetul bronzat, hemocromatoza sau, mai simplu spus, excesul de fier în organism, poate duce, de asemenea, la apariția anumitor simptome, deoarece ficatul nu îl mai poate procesa. Astfel de manifestări dermatologice includ: pigmentarea anormală a pielii (aspect bronzat), mâncărimi ale pielii, căderea excesivă a părului și creșterea sânilor la bărbați.

Simptome generale ale ficatului bolnav

Printre semnele care pot sugera hepatica alcoolică,  ficatul gras sau hepatita virală se numără:

  • astenie fizică
  • dureri articulare
  • respirație urât mirositoare
  • probleme de concentrare, confuzie
  • pierderea nejustificată a poftei de mâncare şi implicit în greutate
  • dureri abdominale
  • malnutriţia
  • durere în zona ficatului
  • senzaţia de oboseală
  • starea generală proastă
  • urina de culoare închisă, tulbure
  • umflarea picioarelor sau a gleznelor

În concluzie, nu ignorați aceste semne pe piele de la ficat, deoarece pot ascunde o afecțiune care necesită tratament imediat. Adresați-vă medicului pentru investigații amănunțite și descoperirea cauzei simptomelor neobișnuite pe care le aveți.

Sursa: Ce se întâmplă doctore

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD