Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Șeful unui Penitenciar cu incompatibilitate de funcție. Riscă să fie decăzut din dreptul de a mai deține o funcție publică

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a stabilit încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către Șeful Penitenciarului nr. 12  din orașul Bender al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Procedura de control a fost inițiată de către ANI, în baza unei sesizări în care se denunța faptul că subiectul administrează afacerile sale în timp ce deține calitatea  de funcționar public cu statut special.

Inspectorul de integritate a acumulat probatoriul necesar și a stabilit că, șeful Penitenciarului a deținut mai multe funcții publice cu statut special, începând cu anul 2016.  Însă, din anul 2001 până în anul 2019,  acesta și-a administrat și întreprinderea individuală.  În baza informațiilor oferite de ASP, întreprinderea a fost înregistrată cu activitatea în domeniul comerțului cu amănuntul al produselor alimentare, băuturi și produse de tutun, textilelor, îmbrăcămintei, produse din piele, etc.

Conform legislației speciale a ANI, din momentul accederii în funcție, în anul 2016, subiectul a avut termenul legal de 30 de zile pentru a-și soluționa starea de incompatibilitate. Însă, această acțiune nu a fost întreprinsă, fapt pentru care a admis încălcarea acestui regim juridic.

Fiindu-i solicitat punctul de vedere, subiectul a invocat că firma nu a înregistrat activități și din anul 2019 a fost radiată din Registrul de Stat. Totuși, inspectorul de integritate a contrazis explicațiile subiectului prin faptul că documentele furnizate de ASP demonstrează deținerea activă a calităților de fondator și administrator, indiferent de prezența sau lipsa unei activități economice.

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, șeful Penitenciarului nr. 12 riscă să fie decăzut din dreptul de a mai deține o funcție publică sau de demnitate publică, urmând să fie înscris în Registrul Interdicțiilor.

Totodată, ANI va sesiza ANP pentru demiterea acestuia din funcția actuală.

Subiectul este în drept să conteste actul de constatare.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD

Articolul anterior
DOC // Platforma DA solicită audierea noului director al CFM, Oleg Tofilat
Articolul următor
Un bărbat din Tiraspol s-a pornit în Europa cu un permis de conducere cumpărat cu 115 dolari

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?