Asociația Forța Fermierilor intenționează să organizeze în Piața Marii Adunări Naționale proteste non-stop în perioada 7-30 iunie. Potrivit declarației prealabile depuse la Primăria Chișinău, „scopul întrunirilor constă în manifestarea protestului față de atitudinea neglijentă din partea structurilor statului față de sectorul agroindustrial”. Pe de altă parte, reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare au declarat pentru Radio Moldova că acțiunile planificate de asociație nu sunt justificate.

Asociația Forța Fermierilor solicită micșorarea TVA-ului, interdicția importurilor de cereale din Ucraina, accesarea fondurilor europene pentru sectorul agrar și majorarea Fondului Național pentru Dezvoltare a Agriculturii. Contactat de Radio Moldova, președintele asociației, Ion Plămădeală, a menționat că fermierii își doresc mai multă susținere, inclusiv financiară, din partea statului. Acesta consideră că situația agriculturii din Republica Moldova ar trebui discutată, inclusiv, la Summit-ul Comunității Politice Europene, de 1 iunie.

„Sunt multe probleme care nu se soluționează și se discută numai așa la nivel de vorbe și promisiuni. Agricultorii au azi pierderi enorme de la diferența de preț de la sinecost și prețul de realizare a producției agricole, fapt legat de invazia produselor agricole din Ucraina. Am înaintat un demers către Guvern, ar trebui să-și asume public un angajament și dacă până pe data de 3 nu ajungem la un numitor comun, atunci pentru data de 7 preconizăm proteste”, a declarat Ion Plămădeală.

De cealaltă parte, secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, a declarat pentru postul nostru de Radio că protestele nu sunt justificate, deoarece autoritățile au explicat despre imposibilitatea, inclusiv financiară, a Republicii Moldova, de a oferi mai multe privilegii sectorului agrar. Vasile Șarban s-a referit și la decizia autorităților moldovenești de a nu interzice importurile cerealelor ucrainene în țara noastră, reiterând că nu există motive.

„Suntem în permanență căutare de mijloace financiare suplimentare. Noi sperăm foarte mult ca până în toamnă, toate aceste vor fi acordate fermierilor. Lucrurile nu sunt atât de perfecte. Dacă se consideră că protestele cumva ne vor condiționa, este greșit. Asta este situația la moment”, a declarat Vasile Șarban.

Conform declarației depuse la primărie, la manifestație vor participa circa o mie de persoane, care vor aduce 300 de unități de tehnică agricolă. Ei au dat asigurări că vor protesta pașnic.

sursa: Radiomoldova.md

 

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD