Președintele raionului Glodeni, Ion Cojocari, împreună cu 9 primari ai echipei teritoriale a Partidului Social Democrat European (PSDE), au aderat la Partidul Creștin Democrat din Moldova (PDCM), condus de Ion Chicu.
Gestul echipei de la Glodeni a revoltat conducerea PSDE, care îl acuză pe Chicu că este omul Kremlinului.
„Regretăm trecerea unor colegi din PSDE Glodeni, în frunte cu Ion Cojocari, anterior pro-români și pro-europeni convinși, către un partid loial Kremlinului. Un partid condus de fostul prim-ministru care a umilit deschis România, care a primit ajutorul oferit de statul român sub podul de la Telecentru.
Să fii președinte de Consiliu Raional într-un raion unde avem un număr considerabil de cetățeni moldoveni de etnie ucraineană și să aderi la un partid pro-Putin este o umilință și, suntem convinși, că alegătorii vor taxa acest comportament, la viitoarele alegeri locale din toamna anului curent.
Consiliul raional Glodeni a beneficiat de-a lungul timpului de ajutor substanțial oferit de Consiliul județean Bistrița-Năsăud pentru reparația Liceului teoretic „Vasile Coroban", a Spitalului raional, a stadionului raional din orașul Glodeni. Să accepți ajutor important din România, dar să te uiți în gură și în buzunarul urmașilor lui Putin este ingrat și specific centrului politic atât de aprig promovat la Chișinău.
Partidele autentice își formează și își cresc propriile echipe, nu racolează membri de la alte partide politice! Traseismul politic nu are ideologie politică și nici identitate”, se arată într-un comunicat de presă al PSDE.
După mesajul PSDE, liderul PCDM, Ion Chicu, a venit cu o replică tăioasă. Totodată, Chicu îl acuză pe Ion Sula că acesta ar fi omul lui Putin.
„Urmăresc reacția bolnăvicioasă a celor de-au îngropat PDM-ul în decembrie 2022, la decizia colegilor din Glodeni de a adera la Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei.
Foarte stranie reacție, în condițiile în care colegii din Glodeni niciodată nu s-au identificat cu psde.
Văd atacuri furibunde asupra Președintelui Consiliului Raional Glodeni, din partea unui ratat, care după ce a profitat din prezența în PLDM a fugit la PDM. Iar după ce a fost alungat din propriul raion Ialoveni pentru ineficiență și discreditarea funcției deținute, a decis să profite și din curentul unionist. Cunoscut traseu pentru ratați de tot soiul.
Sulă și compania, spre deosebire de voi, care ați adus la catastrofă un partid cu poziții solide pe centrul eșchierului politic, aleșii locali din Glodeni și multe alte raioane, au tot respectul oamenilor. Pentru că muncesc pentru oameni, nu caută ca voi următoarea "cormușkă".
Și da, Sulă, putinist este acela care i-a dat lui Putin aeroportul în 2013 și a furat "miliardul" în 2014. Să-ți spun unde eram eu atunci și unde tu?”, a scris Chicu.