Mai sunt două săptămâni până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, iar credincioşii au intrat în post.
Însă nu ar trebui să fie o perioadă de restricţii alimentare. Pieţele sunt pline de fructe şi legume savuroasei, iar nutriţioniştii spun că nu strică să devenim vegetarieni o perioadă.
În sezonul în care tarabele sunt pline de fructe şi legume, şi nutriţioniştii spun că este momentul potrivit să renunţăm la carne.
Ionuţ Ignat, nutriţionist: "Este ideal să scoatem grăsimilie, pe cât posibil, mai ales în zona de prăjeli în mod expres, întrucât deja avem pe partea energetică tot ceea ce vine la pachet cu glucoza şi fructoza, adică mă refer la legume şi la fructe."
Cu ce poate fi înlocuită carnea din alimentație?
Carnea poate fi înlocuită cu alte surse de proteine, precum fasolea, mazărea sau năutul. Iar pentru cină, o salată cu roşii, castraveţi şi ardei gras e suficientă.
Cum ne pregătim sufletește pentru acest post?
Postul nu înseamnă doar dietă, ci şi linişte sufletească. Creştinii sunt aşteptaţis la biserică.
Lucian Apopei, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei: "Sunt foarte multe rânduieli liturgice la care creştinii sunt aşteptaţi, rânduieli care vor culmina în preziua sărbătorii adormirii Maicii Domnului cu citirea prohodului adormirii Maicii Domnului."
Postul Adormirii Maicii Domnului are o singură dezlegare la peşte, pe 6 august, când e sărbătorită Schimbarea la Faţă. Tradiţia spune că în zilele de marţi şi joi e bine să mâncăm legume fierte.
sursa: Observatornews.ro