Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Râsete în parlament după demisia lui Dodon. Deputații au verificat dacă n-a furat covoarele

Igor Dodon nu mai este deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) din ziua de joi, 28 octombrie curent, odată cu constatarea vacanței mandatului la solicitarea sa. Majoritatea deputaților au votat pentru, însă deputatul PAS I. Babici a fost împotrivă. Mai mult, votul în plen s-a lăsat cu râsete, scrie Realitatea.md.

După ce a fost prezentată solicitarea din partea lui Igor Dodon, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a supus-o votului. Nu înainte ca deputatul PAS Dumitru Alaiba să facă glume pe seama „vacanței mandatului”.

„Despre vacanță. Unde? Pe Athos? În Bahamas?”, a întrebat acesta.

Igor Grosu i-a explicat că o astfel de informație nu se deține în nota informativă prezentată pe subiect.

„Verificați dacă toate covoarele-s pe loc și toate cărțile din birou”, a continuat Dumitru Alaiba.

Cu glume s-a lăsat și faptul că un deputat PAS – I. Babici – a votat împotriva vacanței mandatului. „Cuiva o să-i lipsească. Dacă ceva o să organizăm vreo vizită pentru ca să vă puteți vedea. Sau puteți să comunicați prin porumbel”, a conchis Igor Grosu.

Amintim că Igor Dodon a anunțat într-o conferință de presă că renunță la mandatul de deputat, iar a doua zi, pe data de 19 octombrie curent, a și depus în scris solicitarea în adresa Parlamentului. „Eu consider că pot fi mult mai eficient și de ajutor cetățenilor și agenților economici în afara parlamentului. Colegii mei din PSRM se vor ocupa de activitatea legislativă, eu însă am de gând să fiu mult mai activ în comunicarea cu cetățenii și să promovez mesajele Partidului Socialiștilor. Lucrul de parlamentar eu îl schimb pe un lucrul mai dinamic alături de popor, producătorii autohtoni și cu asta am de gând să mă ocup în următorii ani”, declarase atunci acesta.

Igor Dodon a intrat în Parlament, în urma rezultatelor alegerilor parlamentare din 11 iulie 2021, pe lista Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. BCS a obținut 32 de mandate, pe când PAS – 63 – ceea ce înseamnă că au obținut majoritate parlamentară. Totodată, Partidul Șor a intrat în Parlament cu șase mandate.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Trei nou-născuţi din ţara noastră INTUBAȚI. Bebelușii sunt bolnavi de COVID şi nu pot respira de sine stătător
Articolul următor
Ultima Oră // Ministerul Educației a prelungit vacanța de toamnă a elevilor

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?