Prințul Harry este mai decis ca niciodată să-și lase în urmă trecutul și să renunțe la titulatura regală. După ce s-a angajat, ca director executiv la un start-up din Silicon Valley, ducele de Sussex a luat o nouă decizie redicală.

Prințul Harry, în vârstă de 36 de ani, este mai decis ca niciodată să rupă orice legătură cu trecutul său de la Casa Regală! Astfel, după ce s-a angajat, ca director executiv la un start-up din Silicon Valley, ducele de Sussex a insistat ca noii colegii de muncă să nu îl numească „prinţ”.

Acest lucru a fost dezvăluit de directorul companiei la care s-a angajat Prințul Harry. Alexi Robichaux, CEO al companiei a spus că ducele de Sussex a decis să fie doar Harry pentru colegii de muncă, ceea ce înseamnă că a renunțat la titulatura regală. Alexi Robichaux nu a dezvăluit însă și ce salariu va avea Harry pentru noua sa funcție.

Aceasta nu este singura situație în care ducele de Sussex nu dorește să mai fie numit „Prinț”. Anul trecut, nepotul reginei Elisabeta a-II-a și-a deschis o firmă de turism ecologic, numită „Travalyst”. Pe documente nu a folosit titulatura sa regală, ci s-a semnat „Prințul Henry Charles Albert David, Duce de Sussex”, conform celor de la Daily Mail. Acest lucru înseamnă că Harry a renunțat la titulatura „Alteţa sa regală” și la numele de familie regal Mountbatten-Windsor.

De asemenea, un alt moment de acest gen a avut loc tot în anul 2020, atunci când Harry a fost invitat să vorbească în cadrul evenimentului Travalyst, care avea loc în capitala Scoției. Duce de Sussex i-a rugat pe cei prezenți să i se adreze doar pe nume. 

De ce renunță definitiv la titlul regal

Harry și Meghan s-au mutat definitiv în Los Angeles și au decis să renunțe la îndatoririle lor oficiale din cadrul casei regale britanice. Cei doi au împreună un fiu, Archie, iar în cadrul unui interviu au dezvăluit că sunt în așteptarea unei fetițe. Cuplu a decis să-și schimbe viața și să-și câtige existența în mod independent.

Înainte de a se retrage din Casa Regală, cei doi au publicat un ultim mesaj. Astfel, Harry şi Meghan au spus că se vor concentra asupra familiei lor în următoarele luni, în timp ce vor înfiinţa noi organizaţii non-profit, după ce au fost obligaţi să renunţe la brandul lor, SussexRoyal.

Cei doi au luat decizia în luna ianuarie a anului trecut, după ce relațiile cu presa şi cu fratele mai mare al lui Harry, prinţul William, au devenit din ce în ce mai tensionate. Vestea a picat ca un trăznet în sânul familiei regale britanice. De asemenea, se pare că a existat și un acord negociat la care au participat Regina Elisabeta a-II-a, prinţul Charles şi prinţul William. Aceștia au decis împreună ca Harry şi Meghan să renunţe complet la îndatoririle lor regale. După această decizie, cei doi au petrecut o scurtă perioadă în Canada, apoi s-au stabilit în California, mai exact în Los Angeles.

Sursa: Știri din Lume