Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Premier Energy atenționează consumatorii asupra necesității raționalizării consumului de energie electrică

În contextul sezonului rece, când consumatorii folosesc mai multe aparate electrice pentru încălzire, ÎCS Premier Energy Distribution SA atenționează populația, gestionarii fondului locativ și autoritățile publice locale asupra necesității raționalizării consumului de energie electrică și a folosirii succesive a aparatelor electrice în scopul evitării suprasolicitării rețelelor de distribuție.

Utilizarea masivă de către consumatori a mai multor dispozitive electrice simultan, în special în orele de vârf ale serii, poate conduce la suprasolicitarea rețelei de distribuție, cu consecințe grave, inclusiv scurtcircuite și incendii, atenționează Premier Energy. 

Pentru prevenirea situațiilor de risc, întreprinderea solicită clienților adoptarea unui comportament responsabil în consumul energiei electrice, ținând cont de următoarele recomandări:

  • nu conectați mai multe aparate simultan la aceeași sursă de electricitate; 
  • nu utilizați aparate electrocasnice improvizate sau artizanale pentru încălzirea încăperii, a apei sau pentru gătit;
  • nu utilizați prelungitoare cu stratul izolant deteriorat;
  • stabiliți prioritatea, succesiunea și durata conectării la rețea a aparatelor electrice de primă necesitate;
  • optați pentru calorifere electrice eficiente, care permit setarea temperaturii, funcție ECO pentru un consum redus, cât și sistem de siguranță pentru copii. În același timp, evitați să folosiți caloriferul electric  de la aceeași sursă de curent în care sunt incluse și alte aparate, astfel încât instalația de curent electric să nu să se supraîncălzească;
  • stingeți lumina în spațiile și încăperile unde aceasta nu este strict necesară. Beneficiați la maximum de iluminarea naturală; 
  • deconectați de la priză electrocasnicele și încărcătoarele, când nu le folosiți;
  • despre orice anomalii și deranjamente în rețeaua electrică, informați imediat operatorul sistemului de distribuție la numărul de telefon 022 43 11 11.

Întreprinderea mai atenționează că mirosul de izolație încălzită, apariția fumului sau a unor scântei din aparatele electrice, inclusiv deconectarea automată a întrerupătorului de la contor este un semnal grav al suprasolicitării rețelei. În această situație trebuie să:

  • deconectați de la priză toate aparatele electrice și să evaluați situația;
  • identificați și eliminați cauza problemei prin renunțarea la utilizarea electrocasnicelor defecte sau cu suspiciune de defect;
  • încercați reconectarea locuinței de la întrerupătorul de la contor, cu condiția respectării unui consum minim de energie;
  • în cazul unei tentative nereușite nu întreprindeți nimic și apelați pentru ajutor la numărul de telefon 022 43 11 11 sau la cel local, indicat în factură.

Paranteze.MD amintește că la data de 5 octombrie 2022, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în ședință publică, prețul pentru energia electrică furnizată de furnizorul central de energie electrică S.A. „Energocom” în cuantum de 4,33 lei/kWh (fără TVA), cu 1,09 lei/kWh mai mare față de prețul în vigoare.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Germania respinge o propunere a Rusiei de a-i livra gaze prin gazoductul Nord Stream 2
Articolul următor
FLASH // Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova a fost convocat la MAEIE

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?