Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

PPDA: Dodon și Sandu au negociat stabilirea datei alegerilor care să le convină ambilor

Vicepreședintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, deputatul Alexandru Slusari, sugerează că, între președintele Maia Sandu și liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, au mai avut loc discuții ca cele de la consultările de marți, 16 martie. „Au avut loc negocieri bilaterale privind stabilirea datei alegerilor, care să le convină ambilor, cu menținerea actualului executiv”, susține Alexandru Slusari, citat de IPN.

„Nu am văzut un președinte mai corupt decât Igor Dodon și un politician mai cinic decât doamna Maia Sandu. Repet, nu am ce pierde și răspund pentru cuvintele mele. Mai mult ca atât, doamna președinte poate confirma că eu i-am spus acest lucru chiar dumneaei în față. Am discutat minuțios, timp de o oră, foaia de parcurs a Platformei DA cu analiza riscurilor, ținând cont de faptul că este greu de crezut în PSRM. Deși varianta cu Guvernul Ciocoi era și este mult mai tragică pentru țară, am înțeles că doamna președintă și PAS agrea atunci anume ideea consolidării guvernului interimar. Aceleași mesaje le-am auzit ceva mai devreme și de la socialiști”, precizează deputatul într-o postare pe Facebook.

Alexandru Slusari a declarat că, după discuțiile cu fracțiunea PSRM, la care a participat și Igor Dodon, șefa statului înaintează, „fără a se consulta măcar telefonic cu foștii parteneri de alianță, propriul candidat”. „Din câte am realizat, înaintează pe bune un candidat care nici nu a apărut pe radarul consultărilor și care, cu puțin timp în urmă, vorbea despre necesitatea fortificării guvernului consilierului lui Dodon”, afirmă Slusari.

În opinia sa, „cel mai grav este că mișcarea Maiei Sandu oricum nu a apropiat alegerile parlamentare anticipate, ci mai mult a consolidat majoritatea toxică”.

După negocierile cu fracțiunile parlamentare, președintele Maia Sandu a anunțat, marți, că a luat act de decizia Marianei Durleșteanu de a-și retrage candidatura de la funcția de prim-ministru. Având în vedere că nu există acum un candidat care să fie susținut de o majoritate formalizată, a decis să-l înainteze pe Igor Grosu, președintele PAS, la funcția de premier.

Miercuri, Partidul Socialiștilor a contestat la Curtea Constituțională decretul prezidențial de desemnare și a precizat că va prezenta joi o altă candidatură la funcția de premier.

Articolul anterior
Horoscop // Taurii pot fi mai pasionali decât de obicei și se pot înflăcăra ușor
Articolul următor
Ion Ceban a fost testat pozitiv la COVID-19. Cum se simte edilul

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?