Poliţiştii de frontieră români din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni
efectuează cercetări cu privire la un cetăţean moldovean care a prezentat la
controlul de frontieră un permis de conducere fals.
În data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 05.15, în Punctul de Trecere a
Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat la controlul de frontieră un cetățean
moldovean, în vârstă de 39 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Polonia.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat, pe lângă documentele de
călătorie, un permis de conducere, având însemnele autorităților din Ucraina.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii
au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul de
conducere în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic,
acesta fiind fals.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii
infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere pe
drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de
conducere.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD