Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, a venit cu o reacție, după mulțumirile ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu pentru cetățeni că au utilizat gaz „cu socoteală”. „Domnule ministru, e logic că oamenii consumă mai puțin cu așa prețuri. Nu trebuie să ai studii sau tangență cu sectorul energetic să înțelegi că oamenii vor folosi surse alternative”, a menționat Plîngău, citat de Unimedia.
„Andrei Spînu a mulțumit cetățenilor pentru că au consumat mai puțin gaz în septembrie în comparație cu anul trecut. Păcat că unii au înțeles că a scăzut consumul abia acum, dar nu au înțeles motivele.
Domnule ministru, e logic că oamenii consumă mai puțin cu așa prețuri. Nu trebuie să ai studii sau tangență cu sectorul energetic să înțelegi că oamenii vor folosi surse alternative. Anume din această cauză a crescut considerabil cererea la procurarea lemnelor, iar în magazine oamenii procură cămine. Dacă lumea ar avea bani, credeți că nu ar folosi și acum gaz în aceleași cantități sau chiar mai mult?”, a scris Plîngău.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a venit astăzi cu un mesaj de recunoștință pentru moldoveni, „pentru faptul că nu ați lăsat neputincioși mâinile în jos, ci ați depus eforturi pentru a consuma cu socoteală”. Potrivit vicepremierului, în septembrie consumatorii casnici au reușit să reducă cu peste 30% consumul de gaz față de aceeași lună a anului trecut. „Vă rog să facem acest lucru și în continuare - să economism pe cât putem. Am încredere că putem”, a scris Spînu.
Articolul anterior
VIDEO REVOLTĂTOR // Cu peste 160 km/h prin parcul Valea Morilor. Cum s-a filmat un vitezoman
Articolul următor
Dumitru Robu rămâne fără funcția de Procuror General interimar. Cine i-ar putea locul