În pofida faptului că e carantină și bisericile sunt închise, Focul Haric va fi totuși adus anul acesta în Moldova, chiar dacă anterior s-a anunțat că nu va fi organizată o delegație pentru a aduce focul veșnic.

Anunțul a fost făcut de către președintele țării, Igor Dodon, după ce a avut astăzi o întâlnire cu conducerea Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.

„Noi am discutat deja cu autoritățile din Israel. Este clară procedura. Nimeni nu va merge la mormânt sfânt. Focul va fi adus în avion, iar mai apoi în Moldova”, a anunțat Dodon.


Președintele a mai menționat că așa cum s-a întâmplat în ultimii 17 ani, și în acest an, cu ajutorul unor creștini care își vor asuma cheltuielile, Lumina Sfântă va ajunge în țara noastră. În prezent nu se cunoaște cine sunt ,,creștinii" care vor acoperi aceste cheltuieli, însă amintim că în ultimii ani, aceste costuri erau achitate de politicieni fie de apropiații acestora. 

Amintim că anterior, reprezentantul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove a declarat că anul acesta Focul Haric nu va ajunge în Moldova:  „În acest an, Mitropolia Moldovei nu va organiza o delegație care să meargă în Ierusalim, din cauze obiective legate de situația actuală, pentru că nu putem asigura logistic acest lucru în circumstanțele date. În acest an vom prăznui fără a ne bucura de acest eveniment, așa cum a fost timp de 17 ani la rând când era adusă Lumina Sfântă”, a declarat părintele Vadim Cheibaș.

Vezi și: Breaking News // Încă 118 de moldoveni au fost testați pozitiv cu COVID-19. Bilanțul a ajuns la 1174

Dionisie Rusu