Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Pavel Filip despre votarea Guvernului Gavrilița: Nu vom participa la acest teatru al absurdului

Liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, spune că fracțiunea PDM din Legislativ, cel mai probabil, nu va participa la ședința în timpul căreia Natalia Gavrilița va cere vot de încredere deputaților, calificând situația drept un ,,teatru al absurdului”. În plus, Filip îi cere șefului statului să iasă cu o adresare publică în fața cetățenilor pentru a-i informa despre posibilitățile autorităților de a gestiona criza pandemică și economică până la alegerile parlamentare anticipate, informează IPN.

Liderul Partidului Democrat spune că fracțiunea PDM își dorește o discuție cu candidatul desemnat, Natalia Gavrilița, pentru a înțelege dacă intențiile acesteia de a guverna țara sunt serioase sau nu. În același timp, dacă premierul desemnat nu-și dorește voturile deputaților în Parlament, democrații îi cer șefului statului să propună modalitățile de gestionare a crizei pandemice și economice până la alegerile anticipate.

,,Suntem într-o confuzie totală. În mod normal, dna Gavrilița ar trebui să ceară vot de încredere, eu cred că ea va cere vot de neîncredere. Președintele Maia Sandu trebuie să vină cu o adresare foarte sinceră către popor. Și să ne spună că dorește alegeri anticipare, dar până atunci vom avea bani de pensii, salarii, va avea cine gestiona criza sanitară, vom obține vaccinul și vom începe vaccinarea”, a declarat Pavel Filip în cadrul emisiunii ,,Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

Pavel Filip spune că fracțiunea PDM, cel mai probabil, nu va fi prezentă la ședința plenară în timpul căreia va fi examinat programul de guvernare al cabinetului propus de Natalia Gavrilița.

,,Cel mai probabil, noi nu vom participa la acest teatru al absurdului. Nu văd sensul să te duci, să adresezi întrebări, să obții răspunsuri, după care să nu votezi pentru că nu dorește să fie votat candidatul”, a mai spus Pavel Filip.

În același timp, liderul democraților s-a arătat sceptic în privința sincerității partidelor din Parlament de a declanșa alegeri anticipate. 

Astăzi, biroul permanent al Parlamentului se întrunește pentru a decide data primei ședințe plenare din sesiunea de primăvară-vară. Potrivit liderului PAS, Igor Grosu, echipa guvernamentală condusă de Natalia Gavrilița se va prezenta în Parlament săptămâna viitoare pentru a-și prezenta programul de guvernare. 

Articolul anterior
Ai ratat Programul Prima Casă? Mai ai o ȘANSĂ: oferte AVANTAJOASE pentru moldovenii care lucrează în țară dar și pentru cei din diasporă
Articolul următor
O copilă de doi ani a ajuns în stare critică, după ce a înghițit 14 magneți crezând că sunt dulciuri

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?