Patru deputați PDM nu au votat ratificarea acordului de credit de 200 milioane de euro din partea Federației Ruse. Doi parlamentari n-au participat la ședință, iar alții doi – au refuzat să voteze documentul pentru lectura finală.

Potrivit surselor Deschide.MD, motivul ar fi dezacordul față de proiectul dat. 

Astfel, cei doi deputați democrați care nu au participat la ședința de azi sunt Ruxanda Glavan și Vasile Bîtca. Cel din urmă, potrivit secretariatului Legislativului, chiar și-a înregistrat prezența înainte de ședința plenară, însă nu a participat la dezbateri și procedura de votare a proiectului.

Alți doi deputați care au refuzat să susțină inițiativa sunt Ghenadie Verdeș și Angel Agache.

Paranteze.md amintește că Curtea Constituțională a admis cererea domnului Serghei Sîrbu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea grupului parlamentar PRO MOLDOVA, privind suspendarea acțiunii actelor contestate și a suspendat acțiunea, inclusiv procedura de intrare în vigoare, a Legii nr. 57 din 23 aprilie 2020 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, până la examinarea în fond a sesizării.

Vezi și: Ana Guțu: Acordul de împrumut de 200 de milioane de euro ar fi anticonstituțional deoarece a fost redactat în limba moldovenească

Carolin Minciuc