Fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate are un deputat nou. Este vorba despre Vasile Porțevschi, candidat supleant pe listele PAS. Curtea Constituțională i-a validat mandatul de parlamentar.
Vasile Porțevschi va ocupa fotoliul de deputat al lui Vladimir Bolea, după ce cel din urmă a ales să conducă Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, fiind promovat în funcția de ministru de prim-ministra Natalia Gavrilița.
Potrivit CEC, Dimitrioglo Svetlana, care urma să vină în Parlament în locul lui Bolea, a scris o declarație prin care a refuzat mandatul de deputat.
Potrivit PAS, Porțevschi Vasile s-a născut în 1988. Acesta locuiește în localitatea Boldurești din raionul Nisporeni.
În perioada 2011-2015 a fost profesor de informatică şi matematică în gimnaziul „Valeriu Bulicanu” satul Boldurești, raionul Nisporeni, în perioada 2012-2015 – consultant juridic în comuna Boldureşti, Consiliul Național de asistență juridică garantată de stat, iar din 2019 este profesor la Școala profesională din orașul Nisporeni.
Totodată, el este și președinte al Organizației Teritoriale Nisporeni a PAS.
Potrivit declarației sale de avere, pe parcursul anului 2021, Porțevschi Vasile a obținut un venit în valoare de puțin peste 155 de mii de lei din activitatea sa în calitate de profesor și 1500 de lei cu titlu de indemnizație pentru consilieri. Totodată, în 2021, el a obținut, potrivit declarației de avere, 13.200 lei după ce a oferit servicii de consiliere unui deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Porțevschi mai declară o casă de locuit, în valoare aproximativă de 20 mii lei, obținută în anul 2014, în urma unei donații. La categoria datorii, Porțevschi trece un credit în valoare de 260 mii lei, pe care l-a accesat anul trecut, în 2021, și pe care își asumă să-l întoarcă până în anul 2026.