Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Parlamentul a denunțat opt acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente

În sesiunea ordinară trecută, Parlamentul a denunțat opt acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI). Documentele țin de domeniile energetic, educațional, protecției muncii, standardizării, lichidării consecințelor situațiilor excepționale, comerțul liber. În contextul parcursului european al țării noastre, participarea în angajamentele sau proiectele CSI devine irelevantă.

Printre acordurile denunțate figurează Convenția cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale CSI, Acordul care prevede crearea și activitatea Teleradiocompaniei Interstatale „MIR” sau Acordul cu privire la interacțiunea în domeniul preîntâmpinării și lichidării consecințelor situațiilor excepționale cu caracter natural și tehnogen, încheiat la Minsk la 22 ianuarie 1993. De asemenea, a fost denunțat Acordul cu privire la colaborarea în domeniul protecției muncii, Acordul cu privire la promovarea unei politici coordonate în domeniul standardizării, metrologiei și certificării și Acordul cu privire la susținerea și dezvoltarea micului antreprenoriat în statele membre ale CSI. La ultima ședință a Parlamentului din sesiunea de primăvară 2023 au mai fost denunțate Acordul de colaborare pentru formarea spațiului unic (comun) educațional în cadrul Comunității Statelor Independente și Acordul privind barierele tehnice în zona comerțului liber.

Alte șase proiecte de denunțare a acordurilor cu CSI sunt înregistrate în Parlament și urmează a fi examinate de deputați.

De menționat că, anterior, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a adresat un demers Guvernului prin care a solicitat inițierea procedurii regulamentare de retragere a Republicii Moldova din Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Partidul ȘANSĂ anunță crearea “Consiliului de Dezvoltare a Țării”
Articolul următor
Crima terifiantă de la Hîncești: Bărbatul care a ucis un bebeluș scapă de pușcărie

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?