Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Papirus misterios cu numele lui Dumnezeu descoperit la Marea Moartă: Documentul ar fi din perioada Primului Templu

Un papirus misterios, care face parte din Manuscrisele de la Marea Moartă, a fost pierdut în istorie, însă acum el a fost redescoperit la Ierusalim, în Israel. Fragmentul este unul dintre cele trei documente rare, care au supraviețuit perioadei Primului Templu și conține numele lui Dumnezeu, în ebraică, Ishmael.

Proprietarul manuscrisului antic este din America, din statul Montana, iar el a declarat că mama sa, care a murit între timp, l-a primit cadou în timp ce vizita Ierusalimul în 1965, potrivit Daily Mail.

Ulterior, documentul din Manuscrisele de la Marea Moartă, a ajuns din nou în Israel, la Ierusalim, unde este conservat de către Autoritatea pentru Antichități din această țară. Proprietarul avea acasă o copie a manuscrisului, o fotografie înrămată într-un tablou, dar nu mai știa nimic de original.

Acum, el a aflat că vechiul manuscris rar, un fragment care este unul dintre cele trei papirusuri care au supraviețuit din perioada Primului Templu de la Ierusalim, se găsește în Israel.

Invitat în Țara Sfântă, actualul proprietar a vizitat laboratorul Autorității pentru Antichități din Israel (IAA), unde sunt păstrate Manuscrisele de la Marea Moartă și a convenit că vechiul papirus ar trebui să rămână acolo, pentru conservare.

”Spre sfârșitul perioadei Primului Templu, scrisul a fost larg răspândit. Cu toate astea, documentele din acea vreme scrise pe materiale organice, cum ar fi acest papirus, cu greu au supraviețuit.

Deși avem mii de fragmente de suluri care datează din perioada celui de-Al Doilea Templu, avem doar trei documente, inclusiv acesta, din perioada Primului Templu”, a spus Joe Uziel, directorul laboratorului IAA din Israel.

Fragmentul în sine este unul misterios deoarece este alcătuit din doar patru linii scrise, dar rupte, care încep cu cuvintele ”trimite la Ishmael…”, în limba ebraică veche. Se crede că mesajul complet a fost un set de instrucțiuni pentru destinatar.

Profesorul Shmuel Ahituv de la Universitatea Ben Gurion din Negev, Israel, a explicat: ”numele Ishmael menționat în papirus a fost un nume comun din perioada Bibliei, adică ”Dumnezeu va auzi”.

”Apare pentru prima dată în Biblie ca numele fiului lui Avraam și al Hagarei și, ulterior, este numele mai multor personaje din Evanghelie”, a spus expertul.

”Restituirea acestui document Israelului face parte din eforturile continue de a proteja și conserva moștenirea culturală a statului Israel. Este o moștenire care aparține tuturor cetățenilor săi, jucând un rol în povestea moștenirii istorice a țării și a locuitorilor ei de-a lungul secolelor”, a spus Eitan Klein, de la Serviciul de prevenire al furturilor din cadrul IAA.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Militarii ucraineni au eliberat noi teritorii pe care le ocupase rușii. Zelenski: „Băieţi, sunteţi adevăraţi eroi!”
Articolul următor
„Colaps total” - Putin își anulează întâlnirea cu generalii săi, după înfrângerea de la Harkov

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?