Pentru că sunt uşor de realizat din punct de vedere tehnic, au proliferat aşa-zisele „sondaje online”. Una sau mai multe întrebări plasate pe un site, nişte variante de răspuns, posibilitatea de a opta printr-un clic, un mecanism de contabilizare a răspunsurilor şi gata treaba!

Întrebările sunt dintre cele mai variate, dar de obicei vizează o opinie tranşantă – de la intenţia de vot la proximele alegeri până la stabilirea celui mai bun sportiv al anului. Cam toată lumea ştie că aceste demersuri nu pot fi considerate sondaje ştiinţifice, însă este acreditată ideea că lipsa de rigoare ar fi compensată prin numărul mare al răspunsurilor colectate, deci ar fi „oarecum” reprezentative, că, deşi cu un grad mai mare de aproximare, ar permite decelarea unor tendinţe. Raţionament nu „oarecum”, ci total greşit.

Pentru a putea vorbi despre sondaj, trebuie să avem la bază un eşantion care să reproducă structurile populaţiei la care ne-am referit când am vorbit despre reprezentativitate. Ori, ştim foarte bine că nu toată lumea are acces la internet (în România, cam 50%1). Dintre cei care au acces, relativ puţini au accesat site-ul respectiv, şi încă mai puţini au văzut întrebarea. Deci, universul posibililor respondenţi este infim în raport cu populaţia pentru care se presupune a fi reprezentativ. Nu doar că e mai mic, dar e şi foarte diferit (ca status social, nivel de educaţie, stil de viaţă, preocupări etc.).

Atunci, veţi întreba, cum rămâne cu zecile de firme specializate în sondaje online, care reuşesc să furnizeze rezultate valide din punct din vedere statistic? Într-un sondaj online adevărat, sunt trimise invitaţii pentru completarea unui chestionar online unui număr de persoane alese după anumite criterii, astfel încât să formeze un eşantion reprezentativ. Alteori, respondenţii sunt selectaţi aleator, prin ferestre (pop-ups) care apar atunci când accesezi anumite site-uri. Diferenţa fundamentală dintre cele două moduri de colectare a răspunsurilor este aceea dintre selecţia prin invitare şi cea prin autoinvitare. În cazul chestionarelor publicate pe un site, poate răspunde oricine află despre acestea şi doreşte să o facă. Se produce de aceea o autoselecţie a celor care furnizează răspunsuri. În sondajele autentice, selecţia este independentă de voinţa respondentului.

Din când în când, apar pe reţelele de socializare sau pe e-mail îndemnuri de a răspunde la un anumit „sondaj”, cu scopul de a creşte procentajele unui anumit răspuns. De exemplu, site-ul unei celebre case de licitaţii făcea un clasament al celor mai „mari” artişti ai secolului trecut. Am primit zeci de îndemnuri de a-l vota, din datorie patriotică, pe Brâncuşi, cu scopul de a dovedi (dacă mai era nevoie) valenţele geniului mioritic. Evident, clasamentul rezultat nu avea nimic de-a face cu măsurarea valorii artistice, ci, eventual, cu intensitatea mentalităţilor tribale.

Unii „moderaţi” spun că aşa-zisele sondaje ar fi relevante pentru opţiunile publicului respectivului site. Nici asta nu este adevărat, pentru că nu toţi cei care citesc textul întrebării consideră că ar avea un motiv să răspundă. De regulă, o vor face cei cu personalităţi mai „proactive” – de unde şi tendinţa de a se înregistra răspunsuri favorabile unei acţiuni. În plus, în anumite situaţii apare aici fenomenul de mobilizare prin mesaje de genul celor amintite mai sus, adresate prietenilor şi cunoştinţelor.

În ultima campanie de alegeri prezidenţiale am văzut pe mai multe site-uri clasamente ale intenţiilor de vot în care conducea detaşat independenta Monica Macovei (care a obţinut la urne 4%). Explicaţia e simplă: profilul votantului tipic al acestei candidate seamănă mult cu cel al consumatorului de internet, iar campania sa a fost deosebit de intensă în reţelele de socializare online.

Totuşi, la ce servesc aceste aşa-zise „sondaje”? De multe ori, prin întrebările propuse este promovată o idee considerată importantă de către deţinătorii site-ului. De exemplu, dacă întrebi “Eşti de acord cu dizolvarea actualului Parlament şi alegeri anticipate?”, insinuezi faptul că această acţiune ar fi o alternativă reală, deşi Constituţia spune clar că dizolvarea se poate produce numai în situaţia în care trebuie numit un nou prim-ministru (şi un număr de tentative eşuează). Dacă întrebarea este precedată de un text care argumentează una dintre variante, proporţia răspunsurilor favorabile acesteia va fi imensă. Mai mult, dacă la întrebare obţii câteva mii de răspunsuri, poţi pretinde că tema este de actualitate şi preocupantă.

Pe scurt, întrebările (chestionarele) publicate pe site-uri nu spun nimic despre opţiunile publicului. Dar pot contribui la influenţarea acestora.

Autor: romanialibera.ro/Mircea Kivu 

Vezi și: Alegeri 2020: În ultimii 4 ani numărul tinerilor din Moldova s-a redus cu 27,4%