Unul dintre cele mai mari combinate de panificaţie din ţara a anunţat joi că majorează preţurile produselor, inclusiv cel al pâinii, cu până la 17%. Întreprinderea are 5 brutării în raioanele Taraclia, Comrat, Anenii Noi și Drochia şi livrează zilnic peste 100 de mii de produse. După ajustarea preţurilor, colacul ambalat de 500 de grame, de exemplu, s-a scumpit de la 9 la 10 lei, iar pâinea de secară care costa 6 lei şi 82 de bani, costă acum 7 lei şi 73. A rămas neschimbat doar preţul chiflelor. Сonducerea combinatului a refuzat să ne ofere un interviu pentru a ne explica motivele scumpirii. Preşedintele Asociaţiei Naționale a Industriilor de Panificație și Morărit, Veaceslav Guţuleac, spune că pe fundalul majorării tarifelor pentru resursele energetice, a crescut şi costul de producţie. În aceste condiţii, majorările au fost inevitabile.

"Sunt producători care nu mai rezistă pur şi simplu la formarea costului. S-a mărit, şi într-un sens, modifică preţul, ajustează preţul la costurile de pe piaţă. Luând în calcul modificările de componentă a formarea de preţuri a unui produs", a spus Veaceslav Guțuleac, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Panificaţie şi Morărit.

Potrivit legislaţiei, adaosul comercial pentru produsele de panificaţie nu poate depăşi marja de 10 la sută. Reprezentanţii de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Şarban, susţin că statul poate interveni în politica de preţuri doar în cazul scumpirii unui număr limitat de produse.

"Produsul social important este pâinea neambalată la o cantitate de 600 de grame. Şi colacii de până la 300 de grame", a spus Vasile Șarban, secretar de stat din cadrul MAIA.

La începutul lunii februarie, un alt combinat important din ţară, a scumpit produsele de panificaţie cu 30 la sută cu excepţia pâinii sociale care costă 3 lei. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a cerut anterior Consiliului Concurenţei şi Ageneţiei pentru Protecţia Consumatorilor să monitorizeze mai activ majorările de preţ pentru produsele alimentare, în special ale celor de primă necesitate.

Sursa: publika.md

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD 

Carolin Minciuc