Suprafața totală a culturilor din grupa întâi pentru care era stabilit de a acorda despăgubiri pentru seceta și grindina din acest sezon este de 191,6 de mii de ha: grâu de toamnă – 151,6 mii ha, orz -23,5 mii ha, rapiță – 11,6 mii ha, terenuri reînsămânțate – 4,9 mii ha și mazăre – 120 ha. Plus, au fost stabilite pagube în plantații pomicole – 621 ha, viță de- 90 ha și 7,8 hectare legume în câmp deschis.

Potrivit datelor prezentate de reprezentanții MADRM, în cadrul Ședinței Comisiei Agricultură și Industrie Alimentară, 2385 de agricultori au depus 3189 de cereri, suma solicitată fiind de 298 de milioane de lei. Totodată, inițial era indicată cifra de peste 2800 de agenți economici, astfel, membrii Comisiei au anunțat că datele prezentate în cadrul ședinței ar fi eronate. Aceștia urmează să se întrunească într-o nouă ședință mâine.

Până în prezent, AIPA a recepționat 1485 de dosare, dintre care 1459 de dosare au fost depuse pentru diminuarea consecințelor secetei la culturile cerealiere, 26 de dosare pentru grindină, informează agrobiznes.md

Pe contul fermierilor au fost transferate 189,2 milioane de lei.

Totodată, pe lângă dosarele redirecționate către AIPA, au mai fost evaluate la oficiul central încă 24 de dosare ale agricultorilor care nu se află în raportul totalizator, suma solicitată fiind de circa 3,4 milioane de lei. Comisia urmează să stabilească dacă acestea vor fi sau nu acceptate pentru plată.

Amintim că, mai mulți fermieri au declarat că nu au fost incluși în listă chiar dacă au depus dosarul la timp, iar ulterior acesta a fost aprobat.

Vezi și: PIB-ul Republicii Moldova a scăzut în primul semestru cu 7,2%