Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Natalia Morari: „Sper ca războiul din Ucraina să se termine cât mai curând”

În cadrul dezbaterilor electorale difuzate de postul public de televiziune, jurnalista și candidata la alegerile prezidențiale, Natalia Morari, și-a exprimat dorința ca războiul din Ucraina să ia sfârșit cât mai curând posibil, subliniind în același timp că preocuparea sa principală este viitorul Republicii Moldova și al cetățenilor săi. Mesajul său a fost unul axat pe nevoia de a prioritiza interesele naționale și de a combate sărăcia, pe care o consideră cel mai mare pericol pentru țară.

„Eu tare sper ca războiul din Ucraina să se termine cât de curând posibil și îmi doresc acest lucru și mă rog la Dumnezeu,” a declarat Morari. Deși a recunoscut impactul conflictului din țara vecină, candidata a subliniat că, în calitate de potențial președinte, focusul său va fi pe Moldova și pe nevoile proprii ale cetățenilor săi. „Eu vreau să mă gândesc la interesul național al Republicii Moldova, dar nu al țărilor vecine. Pe mine mă interesează viitorul țării mele și a cetățenilor mei,” a adăugat ea.

Morari a punctat faptul că principala problemă cu care se confruntă Republica Moldova este sărăcia, care împinge oamenii să părăsească țara și afectează în special tineretul, care nu-și mai vede viitorul legat de Moldova. „Principalul pericol pentru Republica Moldova rămâne, din păcate, sărăcia. Sărăcia de la care oamenii fug din țară. Tinerii nu-și leagă viitorul de țara noastră.”

Candidata a atras atenția că, deși există și amenințări externe, dezvoltarea economică precară și dependența de ajutoare externe fac dificilă gestionarea altor riscuri. „Atâta timp cât noi suntem un stat slab, subdezvoltat, cu o economie slabă... nici nu putem vorbi despre alte pericole. Acesta este cel mai mare pericol pentru noi. Sărăcia.”

În final, Natalia Morari a transmis un mesaj de mobilizare, pledând pentru o abordare centrată pe nevoile interne ale țării, accentuând că doar prin eliminarea sărăciei se poate construi un viitor mai stabil și mai sigur pentru Moldova.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Maia Sandu: În Măgdăcești, localnicii cunosc beneficiile apropierii de Uniunea Europeană
Articolul următor
Percheziții în mai multe localități din Nisporeni și Strășeni în două cauze penale pornite pe faptul coruperii electorale

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?