Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Natalia Morari, la final de campanie electorală: „Avem cu toții nevoie de o schimbare”

Natalia Morari, candidat independent la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024, a lansat astăzi un apel vehement la adresa cetățenilor Republicii Moldova, îndemnându-i să participe masiv la vot, dar să voteze „contra ei”, referindu-se la actuala președinte, Maia Sandu. Într-o declarație amplă, Morari a criticat dur guvernarea PAS, acuzând-o de incompetență, manipulare și radicalizarea societății.

„Ultima lună poate fi numită cum vreți, numai nu campanie electorală autentică”, a afirmat Morari, descriind întâlnirile cu cetățenii drept singurele momente reale și constructive. Candidata a subliniat că, în aceste discuții, a devenit clar că Maia Sandu și echipa sa „trăiesc într-o lume paralelă, dacă nu chiar virtuală”, și a avertizat că această deconectare de la realitate este periculoasă.

Morari a adus critici severe la adresa presei afiliate guvernării, acuzând-o că a transformat dezbaterile electorale în spectacol de propagandă și că jurnaliștii „nu sunt moderatori, ci avocați personali ai lui Sandu”. Ea a subliniat lipsa de transparență și deschidere din partea Maiei Sandu, care a refuzat să participe la dezbateri electorale.

Candidata a denunțat în mod direct presa pro-guvernamentală, pe care a acuzat-o de „extremism mediatic” și manipulare a opiniei publice. Ea a invocat experiența personală de la un post de televiziune care a acuzat-o de oprirea curentului în timpul unei emisiuni, declarând că „ura care vine din partea acestor susținători ai Maiei Sandu este ca un cancer”. Morari a criticat în mod special televiziunile Jurnal TV și TV8, pe care le-a acuzat că servesc interesele guvernării și îndeamnă opoziția la un boicot total față de acestea.

Natalia Morari a vorbit și despre problema radicalizării societății moldovenești în ultimii ani, acuzând guvernarea că a generat o „ură sălbatică față de cei care au altă opinie”. Ea a descris atmosfera electorală actuală drept una periculoasă, avertizând că societatea este pe o linie „foarte periculoasă” din punct de vedere al polarizării.

Un alt subiect abordat de Morari a fost cenzura și presiunile politice asupra mass-mediei, oferind ca exemplu cazul jurnalistului Gheorghe Gonța, despre care a spus că a plecat din cadrul N4 după ce a criticat public referendumul Maiei Sandu. Morari a acuzat administrația N4 de cedare în fața presiunilor politice și a descris acest episod drept „trist și de milă”.

„Dna Maia Sandu, n-o luați ca ofensă, ci doar ca pe o constatare – Dvs ați fost cel mai ipocrit și mincinos președinte pe care l-a avut vreodată Republica Moldova”, a continuat Morari, criticând modul în care actuala președintă a gestionat puterea absolută pe care a avut-o în ultimii ani. Ea a exprimat temeri că Maia Sandu va continua să fie susținută de unii cetățeni, în ciuda promisiunilor neîndeplinite și a rezultatelor nesatisfăcătoare din timpul mandatului său.

Candidata independentă a făcut apel către cetățeni să își exercite dreptul de vot și să respingă actuala guvernare. „Moldova este a noastră, nu e a Maiei Sandu și a spînilor, alaibior, receanilor”, a spus Morari, îndemnând oamenii să își apere dreptul de a alege viitorul țării.

„Istoria acestor alegeri nu se termină în ziua votului – istoria acestor alegeri doar va începe în ziua votului!”, a concluzionat Morari, subliniind că alegerile din 20 octombrie sunt doar primul pas spre schimbare. Ea a încheiat mesajul său cu un apel clar: „Pe 20 octombrie vă îndemn să votați cu Natalia Morari. Eu știu să lupt, mereu am luptat pentru voi și voi continua s-o fac pentru că noi toți merităm o schimbare aici și acum!”

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Incident REVOLTĂTOR: Un polițist de patrulare a fost „plimbat” pe capota unui BMW
Articolul următor
Mesajul Irinei Vlah la final de campanie: Trebuie să înțelegem cu toții că fiecare zi de aflare a Maiei Sandu la putere ne apropie de falimentul statului

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?