Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Ministrul Apărării: Am analizat direcțiile de deplasare a rachetelor. Era clar că nu ne vizează pe noi

O încălcare flagrantă a suveranității Republicii Moldova. Astfel califică ministrul apărării survolarea spațiului aerian național de către trei rachete rusești. Anatolie Nosatîi spune că rachetele prezentă un pericol major pentru aeronavele civile. De asemenea, o astfel de încălcare flagrantă a spațiului aerian prezintă riscuri majore pentru populația Republicii Moldova și infrastructura țării, întrucât rachetele pot avea deficiențe tehnice, notează IPN.

Ieri, Ministerul Apărării de la Chișinău a anunțat că în contextul atacurilor aeriene rusești asupra mai multor orașe din Ucraina, structurile specializate ale instituției au identificat trei ținte aeriene care au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. Ministrul Apărării spune că rachetele rusești au traversat teritoriul național în regiunea de Est a țării și au fost lansate din direcția Mării Negre.

„Armata este dotată cu sisteme de radiolocație, care ne permit depistarea și identificarea țintelor de la diferite înălțimi și diferite distanțe. Orice încălcare a spațiului aerian reprezintă un pericol pentru orice țintă zburătoare pentru că nu există coordonare. Este o încălcare flagrantă a suveranității naționale pe cale aeriană. Această acțiune este ferm condamnată de conducerea statului. Noi am analizat direcțiile de deplasare a rachetelor și altitudinile și era clar că nu ne vizează pe noi”, a spus Anatolie Nosatîi la postul public de televiziune.

În același timp, ministrul apărării spune că pericolele la adresa securității militare a Republicii Moldova sunt reduse, atât timp cât Ucraina opune eroic rezistență armatei ruse. De asemenea, Anatolie Nosatîi calmează spiritele și spune că tehnica militară care circulă pe unele trasee face parte din exercițiile de pregătire a armatei.

„La moment, analizând situația din Ucraina, observăm că forțele ruse sunt oprite departe de teritoriul național. Datorită curajului și dedicației poporului ucrainean, noi nu suntem vizați nemijlocit și un pericol iminent pentru securitatea națională militară nu este accentuat, dar riscuri sunt și nu trebuie să le negăm. Armata Națională se pregătește pentru îndeplinirea misiunii de bază, apărarea integrității și suveranității naționale. Vreau să atenționez populația că imaginile cu deplasarea tehnicii militare spre poligoanele militare nu trebuie să producă panică în societate, ci trebuie să crească nivelul de încredere în armată”, a mai spus ministrul apărării.

După ce ieri trei rachete rusești au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, reprezentanții Autorității Aeronautice Civile și ai Ministerului Apărării s-au întrunit într-o ședință de urgență, în timpul căreia au decis că spațiul aerian rămâne deschis în limitele existente. De asemenea, potrivit unui comunicat al AAC, au fost adoptate o serie de decizii ce vor asigura diminuarea riscurilor la adresa aeronavelor civile ce efectuează zboruri spre și dinspre Aeroportul Internațional Chișinău.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Decizii majore pentru unii nativi, să se căsătorească sau să aibă copii. Horoscop 11 octombrie 2022
Articolul următor
Ultima Oră // Republica Moldova are un nou Procuror General interimar

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?