Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari spune că locuiește cu părinții săi, iar la iarnă va face la fel, pentru a economisi la factura de gaz. „Eu am două apartamente, unul în care stau singur și altul în care stau cu părinții. La iarnă, ca să economisim, cred că o să stau cu părinții. Celălalt apartament am să-l închid”, a declarat Marcel Spatari, la ÎnProfunzime de la Protv, scrie Unimedia.
„Eu, pentru că acum stau cu părinții, la bugetul părinților vom fi probabil la categoria medie. Dacă eu nu aș locui cu părinții, ei ar fi în categoria de vulnerabilitate ridicată.
Am și apartament în care stau singur.
La iarnă, ca să economisim, cred că o să stau cu părinții. Și să mă declar în familie cu părinții și cel mai probabil că vom intra la categoria medie și vom beneficia de compensație medie.
Apartamentul îl încălzesc puțin și va fi o compensație foarte mică, prin metoda indirectă, a declarat Marcel Spatari.
Autoritățile pregătesc un sistem nou de compensații pentru sezonul rece. Oamenii vor fi divizați pe categorii de vulnerabilitate în funcție de venitul familiei și membrii acesteia.
Deocamdată nu este clar cine și ce compensații va primi, dar cert este că acestea vor veni începând cu factura pentru luna noiembrie”, susține ministrul Muncii.