Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Minciuna gogonată a lui Krasnoselski: Afirmă că vaccinul donat de români vine de la OMS

Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, ascunde că cele peste 1800 de doze de vaccin AstraZeneca care urmează să ajungă zilele următoare în Transnistria fac parte din donația oferită R. Moldova de România. Krasnoselski informează populația din stânga Nistrului că lotul de vaccinuri este oferit pe linia Organizației Mondiale a Sănătății, transmite Deschide.md.

„Săptămâna viitoare așteptăm ca în republică să ajungă 1810 doze de vaccin AstraZeneca. Este vorba de un ajutor umanitar din partea Organizației Mondiale a Sănătății. Îi vom vaccina în primul rând pe doritorii din sistemul medical, pe profesori, militari și pensionari”, a scris Krasnosleksi pe pagina sa de Telegram.

Totodată, Krasnoselski anunță că regiunea transnistreană urmează să primească și vaccin Sputnik-V din Rusia.

„În ceea ce privește vaccinul rus Sputnik V, există acorduri cu referire la livrarea gratuită a 30.000 de doze la început și în viitor - alte 40.000. Transnistria este gata să cumpere vaccinul, dar în acest moment Federația Rusă are anumite angajamente de livrare a vaccinului și cererea depășește posibilitatea de fabricație”, a mai spus Krasnoselski.

Amintim că președintele Maia Sandu și Ministerul Sănătății au anunțat că 1800 de doze de vaccin AstraZeneca – din cele 21 600 de doze donate de România Republicii Moldova – vor ajunge în regiunea transnistreană.

Astăzi, R. Moldova urmează să primească 14 mii de doze de vaccin AstraZeneca prin intermediul platformei COVAX.

Articolul anterior
Care este legătura dintre „Laundromatul rusesc” și „furtul miliardului”. Morari: Oamenii care au realizat schemele
Articolul următor
Anticorpii dezvoltați după infectarea cu varianta africană de COVID protejează împotriva altor tulpini

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?