Fostul baschetbalist Michael Jordan a refuzat o ofertă de 100 de milioane de dolari care presupunea o apariție de 2 ore la un eveniment, a dezvăluit fostul său agent, potrivit CNN.

Chiar dacă s-a retras din baschet în urmă cu aproape 20 de ani, Michael Jordan a rămas o persoană foarte căutată și în afara terenului. Fostul său agent, David Falk, a vorbit săptămâna aceasta în cadrul unei emisiunii TV "Boomer and Gio" despre felul în care Jordan își alegea proiectele în care se implica.

"În urmă cu trei ani i-am adus o ofertă de 100 de milioane de dolari. Tot ce trebuia să facă, pe lângă asocierea numelui său cu proiectul, era să facă o apariție publică de două ore pentru a anunța acordul. A refuzat", a spus Falk miercuri. "A avut atât de mult succes încât poate alege ce vrea și ce nu vrea să facă. Admir asta. Întotdeauna a ales cu mare atenție proiectele în care s-a implicat".

Echipa Chicago Bulls, condusă de Michael Jordan în anii '90, a intrat în istoria sportului prin parcursul său spectaculos. Michael Jordan are astăzi o avere de 2,1 miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes.