„Acest incident mi-a stricat toată viața”
O mamă în vârstă de 40 de ani spune că „viața ei este ruptă” după ce ea și tânăra ei familie au fost lovite de o mașină Ford KA roșie într-un accident de groază în Northampton scrie Chronicle.
Oxana Yolcu, originară din Moldova, mergea împreună cu familia la magazinul Europa Food din St James, Northampton, când au fost loviți de o mașină care a pierdut controlul pe Harlestone Road, vineri, 26 august, la ora 19.45.
Mama a spus: „Când mașina ne-a lovit nu-mi amintesc [ce s-a întâmplat]. Mașina a rămas pe picioarele mele cu roțile ei. Am fost [prinsă] între magazin și mașină. A fost foarte rău.
Toată familia a fost lovită. Mai întâi copiii mei (în vârstă de 10 și 20 de ani), după aceea mi-a lovit partenerul (în vârstă de 39 de ani) și apoi pe mine. Nu-mi amintesc nimic după ce m-a lovit”.
Familia a fost dusă la Spitalul Universitar Coventry și a fost operată de picioare rupte, cranii rupte, degete rupte, cicatrici pe față și multe altele.
Au fost internați în spital mai multe săptămâni, dar acum s-au întors acasă, luând cu ei cicatricile emoționale și fizice ale accidentului.
Oxana a spus: „Momentan stau in sufragerie. Mi-e imposibil sa merg la etajul doi al casei mele. Mă dor picioarele. Mi-a fost distrusă toata viața.
Mă simt foarte rău. Vreau să mă simt ca înainte. Vreau să merg la muncă. Acum este imposibil să mergem la magazine. De fiecare dată trebuie să chem pe cineva să ne ajute. Ne este foarte greu.
Înainte de accident, eu și partenerul meu mergeam la sală, suntem foarte activi, am lucrat în ture de 12 ore. Dar acum totul s-a oprit. A trecut o lună de la accident. Viața s-a oprit pentru noi. Este foarte greu.
Nu mai dorm normal. În fiecare noapte plâng sau am coșmaruri sau vorbesc noaptea prin somn.
Soțul meu nu poate sta în picioare mai mult de 30 de minute pentru că este prea dureros pentru picioarele lui. Așa că el rămâne acasă. Eu stau acasă. Cel mare nu s-a întors la universitate. Cel mic a fost operat la picioare. și și-a rupt trei degete. S-a întors la școală, dar are un picior în ghips."
Întrebată despre procesul de recuperare și despre cum își vor permite să trăiască, Oxana a spus că este „speriată”.
Ea a spus: "Nu știm cât timp va dura recuperare. Kinetoterapeutul a spus un minim de șase săptămâni. Trebuie să stau în pat șase săptămâni. Aceasta este o mare problemă. Încerc să primesc ajutor. Trebuie să plătesc casa, facturile. Mi-e frică. Accidentul ăsta mi-a distrus toată viața. Nu știu ce s-ar putea întâmpla dacă nu plătesc."
Șoferul KA și pasagerul de pe scaunul din față, ambii bărbați, au suferit de asemenea răni grave și au fost transportați la spital.
Poliția din Northamptonshire spune că încă investighează accidentul.