Una dintre adolescentele care au bătut o minoră în sectorul Ciocana al Capitalei nu-şi regretă fapta. Mai mult, aceasta se laudă în faţa colegilor de clasă şi spune că ar putea să repete isprava.
Un filmuleţ cu tânăra a fost postat pe reţelele de socializare, informează Galben.md
„- Regreţi ceea ce ai făcut?
– Nu!
– Vei mai bate lumea?
– Da!
– Dacă va trebui mă vei bate pe mine?
– Posibil.”
Amintim că în sectorul Ciocana al Capitalei a avut loc o bătaie groaznică. Un grup de tinere au lovit şi au înjosit o fetiţă, iar imaginile au fost postate pe reţelele de socializare. Totul a pornit după ce copila ar fi numit-o pe mama uneia din tinere cu un cuvânt necenzurat. Fata de 16 ani este internată într-un spital cu comoţie cerebrală. Ea a declarat pentru publika că cele care au agresat-o nu sunt colegele ei.