Unul dintre liderii partidului "Congresul civic" (CC), Mark Tkaciuk, consideră că "Moldova are nevoie de proteste masive împotriva "energo-genocidului" iniţiat de Premier Energy, care solicită dublarea tarifelor la energie electrică".
După cum transmite Infotag, acesta a scris pe reţelele de socializare că pe 11 ianuarie va avea loc o şedinţă extraordinară a comitetului republican al CC, la care intenţionează să facă un apel către cetăţeni şi politicieni "să se unească şi să oprească autorităţile moldoveneşti incompetente".
Politicianul a menţionat că, dacă ANRE va decide să majoreze tarifele, cetăţenii Republicii Moldova vor plăti pentru energia electrică preţuri de două ori mai mari decât preţurile la energie electrică la Moscova şi de trei ori mai mult decât plătesc locuitorii din Kiev sau Vladivostok.
"Puterea a fost aleasă nu ca să domnească fără griji, dar pentru a căuta şi a găsi soluţii compatibile cu viaţa majorităţii cetăţenilor. Autorităţile trebuie să găsească resurse pentru cei care se nasc, trăiesc şi muncesc în Republica Moldova. În timp ce experţii îşi cântăresc ideile, noi, cetăţenii, trebuie să dăm o ripostă masivă unui atac atât de obraznic şi perfid asupra drepturilor noastre sociale", a spus Tkaciuk