Procurorii anunță că deputata Marina Tauber a fost reținută astăzi, 1 mai, la Aeroportul Internațional Chișinău, în rută spre Tel Aviv, Israel prin Istanbul, Turcia. ”La baza reținerii a stat ordonanța procurorului din Procuratura Anticorupție, emisă tot astăzi, pe motiv că învinuita a încălcat condițiile prevăzute de măsurile preventive aplicate în privința ei (conform art. 170 Codul de procedură penală)”, anunță Procuratura Anticorupție, citată de Realitatea.md
Înainte de a fi reținută, Tauber a declarat într-un live pe pagina sa de Facebook, realizat la Aeroport, că urma să plece la tratament peste hotare şi intenţiona să se întoarcă joi în țară.
”A fost depus demers din partea Procuraturii pentru a fi schimbată măsura în privința mea, înțeleg din ce motive se întâmplă… Nu cunoșteam că va fi și ședință de judecată. Plec pe câteva zile și revin joi, am bilet retur”, a spus Tauber.
Între timp, într-un comunicat de presă emis de PA, se menționează că Procuratura a depus un demers la judecătorul de instrucție să fie înlocuită măsura preventivă liberarea provizorie sub control judiciar cu arest preventiv pe motiv că Tauber a încălcat condițiile măsurii preventive.
„Tot vineri, 28 aprilie, avocatul învinuitei a primit o copie a demersului. Pe 29 aprilie 2023, Tauber a solicitat să fie amânată ședința de judecată ca să poată călători în Israel. Considerând că învinuita deja a încălcat de mai multe ori condițiile impuse de judecători, procurorii au considerat necesar să fie reținută învinuita la aeroport pentru că exista un risc considerabil că învinuita se va eschiva de la organul de urmărire penală”, se arată în nota informativă.
La 5 ianuarie 2023, Curtea de Apel Chișinău a menținut măsura preventivă – liberarea provizorie sub control judiciar și a stabilit următoarele condiții:
- să nu părăsească localitatea unde își are domiciliul, decât în condițiile stabilite de către judecătorul de instrucție, sau după caz, de către instanță;
- să nu comunice cu persoane care au tangență cu procesul penal respectiv și
- să predea pașaportul judecătorului desemnat cu atribuțiile judecătorului de instrucție.
La 15 februarie 2023, judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana) a respins cererea avocaților privind revocarea măsurii preventive – liberarea provizorie sub control judiciar. Dar la 22 februarie 2023, Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău a admis recursul avocaților în interesele învinuitei Tauber Marina, casând încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana) din 15 februarie 2023, astfel, revocându-i obligațiile stabilite anterior prin decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 05 ianuarie 2023.
Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) urmează să examineze demersul procurorilor pentru înlocuirea măsurii cu arest preventiv. Vom reveni cu detalii suplimentare.