Președinta Republicii Moldova este omagiată astăzi, 24 mai! Maia Sandu împlinește vârsta de 50 de ani. Dacă acum doi ani, șefa statului a sărbătorit printr-un salt cu parașuta, aniversarea de anul acesta o va sărbători în SUA, acolo unde Maia Sandu a plecat într-o mică vacanță.
Maia Sandu s-a născut în data de 24 mai 1972, în satul Risipeni, raionul Fălești.
A studiat la Academia de Studii Economice a Moldovei, Facultatea Management, și relații internaționale la Academia de Administrare Publică.
Maia Sandu a studiat la Harvard Kennedy School of Government (SUA), obținând titlul de Master în administrație publică.
Între 2010 și 2012, Maia Sandu a activat în calitate de consilier al Directorului Executiv la Banca Mondială, în Washington DC, SUA. În perioada 2012- 2015 a fost ministru al Educației în Republica Moldova. În iunie 2019, Maia Sandu a fost desemnată în funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, funcție deținută până în noiembrie 2019.
Pe 24 decembrie 2020, Maia Sandu a fost învestită în funcția de Președinte, după victoria din 15 noiembrie 2020, când a avut loc cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.