Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat ieri, în format online, cu reprezentații „Janssen Pharmaceutica”, companie deținută de „Johnson & Johnson”.

Vaccinul împotriva Covid-19, produs de această companie, este aprobat și utilizat în SUA, iar acum câteva zile el a fost aprobat de Agenția Europeană pentru Medicamente și omologat de Organizația Mondială a Sănătății.

„Le-am vorbit despre situația pandemică din Republica Moldova și despre eforturile făcute pentru a asigura țara cu vaccin. Am examinat posibilitatea ca și cetățenii noștri să beneficieze de acest preparat - fie prin platforma COVAX, fie direct”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului a dat asigurări că, împreună cu echipa de la Președinție, va continua să discute cu partenerii Republicii Moldova și cu companiile producătoare pentru a asigura accesul cetățenilor moldoveni la vaccin de mai multe tipuri.

Dionisie Rusu