Postul de televiziune PRO TV Chișinău îi are astăzi invitați în cadrul dezbaterilor electorale "Eu vreau să fiu președinte", pe Igor Dodon și Maia Sandu.
Nici de această dată însă Igor Dodon nu s-a prezentat la dezbateri, Maia Sandu fiind singura care a dat curs invitației moderatoarei dezbaterilor de la PRO TV Chișinău, jurnalista Lorena Bogza.
Pentru că Igor Dodon fuge de o confruntare deschisă cu Maia Sandu, lidera PAS l-a invitat astăzi repetat pe candidatul independent, Igor Dodon, la o dezbatere publică electorală. Dezbaterea națională este preconizată pentru marți, pe 27 octombrie, la ora 10:00, la Digital Park.
Paranteze.MD amintește că anterior Igor Dodon a declarat că nu va participa la nici una din dezbaterile electorale organizate în primul tur de scrutin. De cealaltă parte, Maia Sandu a declarat că va participa la dezbateri doar cu Igor Dodon.