Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Litvinenco: Există șanse minime ca Stoianoglo să mai fie procuror general, întrucât acesta ar avea planuri politice

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, ediția de aseară, că există șanse minime ca Alexandr Stoianoglo să mai fie procuror general, după ce a fost suspendat din funcție, întrucât acesta ar avea planuri politice, scrie Realitatea.md.

„Nu, nu cred. Dar eu cred că nici domnul Stoianoglo nu are astfel de planuri. Eu din câte știu, el are planuri politice, își face partid, devine lider (…) La noi este pentru prima dată? A fost Plahotniuc care a făcut politică, este Șor care încă face politică, din păcate. În ultima perioadă, cel puțin în ultima lună, Stoianoglo era mai mult politician decât procuror, el ieșea zilnic cu briefinguri, spunea minciuni mai ceva ca politicienii de genul lui Dodon, dar dincolo de asta, evident că o persoană în raport cu care există atât de multe suspiciuni nu ar avea ce să caute în politică dacă instituțiile statului și-ar face treaba”, a declarat Sergiu Litvinenco.

Amintim că Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcția de procuror general pe data de 5 octombrie, după ce în ședința extraordinară a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) a fost desemnat procurorul anticorupție Victor Furtuna să investigheze pretinsele ilegalități, în urma sesizării deputatului PAS Lilian Carp împotriva procurorului general. Mai târziu, seara, au avut loc percheziții în biroul și acasă la el, după care a fost reținut pentru 72 de ore pe patru capete de acuzare: abuz de putere, depășirea atribuțiilor de serviciu, corupere pasivă și declarații mincinoase în fața organelor.

Potrivit sesizării lui Lilian Carp, în fapt, Alexandr Stoianoglo este învinuit că a permis acordarea indemnizației fostului procuror-șef al PCCOCS Nicolae Chitoroagă, în timp ce era urmărit penal; de faptul că a renunțat la învinuirile aduse lui Veaceslav Platon și în baza anumitor proprietăți deținute de Svetlana Curdova, soția sa; dar și de semnarea raportului referitor la proiectul privind modificarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului prin care s-ar fi permis unor companii străine să efectueze spălări de bani în Republica Moldova.

Alexandr Stoianoglo nu-și recunoaște vina și a susținut că este o răzbunare din partea guvernării.

Este de menționat că și adjuncții procurorului general au fost suspendați din funcție, iar din această cauză membrii CSP s-au întrunit într-o nouă ședință extraordinară, unde au ales ca interimatul șefiei Procuraturii Generale să fie asigurat de Dumitru Robu, care a mai exercitat această funcție în 2019, când Blocul ACUM (Platforma DA și PAS) era în coaliție cu PSRM.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Dumitru Alaiba despre reținerea „colorată” a lui Stoianoglo: În societate există cerere și pentru astfel de imagini, să se vadă la televizor
Articolul următor
Antrenorul lui McGregor, s-ar fi luat la bătaie cu polițiștii de frontieră pe Aeroportul Internațional Chișinău

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?