Preşedintele LaLiga, Javier Tebas, a anunţat, luni, deschiderea unei anchete după presupusul incident rasist, în care au fost implicaţi Juan Cala (Cadiz) şi Mouctar Diakhaby (Valencia), la meciul direct de duminică, informează lequipe.fr.

"Cu înregistrările video pe care le avem, va trebui să stabilim ce s-a întâmplat. La Liga nu permite rasismul în fotbal", a declarat Tebas pentru postul de televiziune Movistar.

Mai devreme, Anil Murthy, preşedintele clubului din Valencia, a anunţat că vrea să meargă "până la capăt" pentru a-şi apăra jucătorul.

"Deşi Cala poate nega, suntem cu toţii capabili să recunoaştem o formă de vinovăţie şi îl credem pe Mouctar în totalitate", a adăugat Murthy, cerând sancţiuni împotriva fundaşului echipei Cadiz şi stabilirea unui protocol care să împiedice astfel de acte să se repete.

La rândul lor, conducerea clubului andaluz a anunţat organizarea unei conferinţe de presă, marţi. Juan Cala, care a invocat "prezumţia de nevinovăţie" la sosirea sa la antrenament, a precizat că nu se va ascunde.

"Luăm în serios orice acuzaţie de rasism şi vom lucra cu cluburile şi arbitrii pentru a face tot ce este necesar pentru a proteja valorile de egalitate şi respect care prevalează în campionatul nostru", a concluzionat liga spaniolă, într-un comunicat.

Jucătorii echipei Valencia au părăsit terenul după ce Mouctar Diakhaby ar fi fost victima unor insulte rasiste din partea unui jucător de la Cadiz, la meciul de duminică.

Fotbaliştii echipei Valencia au părăsit terenul Stadionului Ramon de Carranza din Cadiz, după aproximativ o jumătate de oră de joc, iar clubul valencian a postat pe Twitter informaţia că au existat remarce rasiste la adresa fundaşului francez Mouctar Diakhaby.

"Tot sprijinul nostru pentru Diakhaby. Nu rasismului! Jucătorul, care a primit o insultă rasistă, le-a cerut coechipierilor să se întoarcă pe teren pentru a lupta. Toţi cu tine, Mouctar", a apărut pe contul echipei din Valencia.

"Echipa s-a reunit şi a decis să revină pentru a ne apăra culorile, dar Valencia CF condamnă cu tărie rasismul în toate formele sale. Nu rasismului!”, reacţionase anterior clubul pe Twitter.

În minutul 31 al meciului, Mouctar Diakhaby s-a oprit pentru o dispută cu un jucător al echipei din Cadiz, Juan Cala. Cei doi au început să strige unul la celălalt, apoi Diakhaby i-a indicat arbitrului că urma să părăsească terenul şi a fost urmat de toţi coechipierii săi. Întreruperea partidei din etapa a XXIX din LaLiga a durat un sfert de oră, apoi meciul a fost reluat din minutul 37, fără Diakhaby, care a rămas la vestiare şi a fost înlocuit de Hugo Guillamon. Juan Cala, care deschisese scorul, a continuat pentru Cadiz, dar a fost schimbat la pauză, de Marcos Mauro, cel care avea să marcheze golul victoriei.