Persoanele care dorm șase-șapte ore pe noapte prezintă un risc mai scăzut de a-și pierde viața din cauza unui atac de cord ori a unui infarct, arată un studiu realizat de oameni de știință din Statele Unite ale Americii. De celalaltă parte, însă, riscurile sunt mult mai mari în cazul celor care dorm mai puțin de șase ore, dar și în rândul celor care obișnuiesc să doarmă ore în șir.


Potrivit Daily Mail, citat de Digi World, oamenii de știință din Statele Unite ale Americii au analizat obiceiurile de somn a peste 14.000 de persoane, în încercarea de a stabili cine sunt cele care dezvoltă boli de inimă.

Bolile de inimă pot fi cauzate de numeroși factori, precum vârsta înaintată, moștenirea genetică, însă obiceiurile de odihnă pot influența, de asemenea, declanșarea acestora, potrivit acestor experți.

Ei au subliniat că somnul joacă un rol important în menținerea sănătății inimii la fel ca și o dietă echilibrată, renunțarea la fumat, precum și antrenamentul zilnic.

”Somnul este un factor ignorat de mulți, însă joacă un rol important în reducerea riscului de apariție a bolilor cardiovasculare.”, a declarat autorul studiului, cercetătorul Kartik Gupta, de la Spitalul Henry Ford din Detroit, SUA, care a precizat că un somn de șase-șapte ore pe noapte este asociat cu un risc mai scăzut de a dezvolta boli cardiace.

În cadrul acestui studiu, oamenii de știință au analizat datele oferite de mai bine de 14.000 de persoane, pe parcursul a cinci ani, între 2005-2010.

Astfel, în urma analizării datelor, oamenii de știință au arătat că persoanele care dorm mai puțin de șase ore ori mai mult de șapte ore pe noapte prezintă un risc mai mare de a dezvolta boli de inimă. De asemenea, experții au subliniat că un factor important pentru menținerea sănătății îl joacă și calitatea somnului. Spre exemplu, persoanele care se confruntă cu apnee prezintă, de asemenea, un risc crescut de boli cardiovasculare.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD