Maestrul Eugen Doga este astăzi omagiat. Compozitorul împlinește 84 de ani.

Eugen Doga vedea lumina zilelor acum opt decenii în satul Mocra din regiunea transnistreană, azi, raionul Rîbnița, scrie NewsIn.md.

El este unul dintre cei mai renumiți artiști din Republica Moldova, care au dus faima țării noastre pe întreg mapamondul.

Pe vremea Uniunii Sovietice, Eugen Doga a obținut titlurile de Maestru emerit al Artei și Artist al Poporului. La finele anilor ’90, s-a ales cu decorațiunea Ordinul Republicii în Republica Moldova și cu mențiunea și Medalia de Aur „Omul Secoului” în SUA. În anul 2000 Eugen Doga a obținut Ordinul Steaua României în grade de ofițer, iar în anul 2008, Ordinul pentru merite în fața patriei în Rusia.

Tot în 2008 a obținut Premiul de Stat și titlul „Laureat al Premiului de stat” în Republica Moldova. Acum patru ani, în cinstea lui Eugen Doga a fost numită unica stradă pietonală din Chișinău.

Primarul genearal al Capitalei, Ion Ceban, i-a adus un omagiu marelui maestru.