Autorităţile ruse au anunţat vineri deschiderea unui dosar penal împotriva consilierei municipale Iulia Galiamina, care intenţionase să organizeze o manifestaţie împotriva preşedintelui Vladimir Putin, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Conform biroului din Moscova al Comitetului de Anchetă, structură care anchetează infracţiunile grave, Galiamina „a încălcat în mod repetat procedura stabilită” pentru organizarea şi desfăşurarea protestelor, marşurilor şi pichetelor. Politiciana, reprezentantă a opoziţiei în consiliul municipal al capitalei, urmează să fie reţinută în curând pentru interogatoriu. În caz că va fi considerată vinovată de o instanţă, ea ar putea fi condamnată la o amendă sau la o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.

Galiamina a reacţionat printr-un mesaj pe Facebook în care afirmă că „este clar că dosarul este motivat politic şi a fost lansat cu un singur scop – de a face presiuni asupra mea.”

Consiliera a fost implicată într-o campanie împotriva unor presupuse planuri ilegale ale lui Putin de a rămâne la putere. În acest context, ea a planificat în 15 iulie un protest în centrul Moscovei contra reformelor constituţionale care îi permit preşedintelui să conducă Rusia încă 16 ani, după ce a fost şef al statului sau premier timp de două decenii. În urma modificării Constituţiei, liderul de la Kremlin mai poate candida la preşedinţie încă de două ori. Modificarea Constituţiei a fost aprobată luna aceasta prin referendum, cu o majoritate covârşitoare.

Alţi participanţi la campanie au publicat un comunicat în care cer închiderea imediată a dosarului.

În Rusia, protestele la care participă mai mult de o persoană trebuie aprobate în prealabil de autorităţi. Mitingurile sunt interzise la Moscova din cauza epidemiei de coronavirus.

Înaintea protestului de luna aceasta, autorităţile au efectuat percheziţii la domiciliile mai multor activişti din opoziţie, printre care şi Galiamina.

Vezi și: Kremlinul cere eliberarea mercenarilor ruși arestați în Belarus

Dionisie Rusu