Kim Kardashian a fost inclusă marţi, pentru prima dată, pe lista celor mai bogați oameni din lume întocmită de revista Forbes. Reușita vedetei reality TV se datorează brandului său de produse de înfrumuseţare KKW Beauty şi a liniei de lenjerie modelatoare SKIMS, precum şi a câştigurilor pe care le-a obţinut în urma apariţiilor televizate, informează agenţia DPA, citată de Agerpres

În ultimele luni, averea lui Kim Kardashian, în vârstă de 40 de ani, a înregistrat un salt potrivit Forbes. În octombrie anul trecut, vedeta avea o avere evaluată la 780 milioane de dolari. Marţi, veniturile sale provenind din KKW Beauty erau apreciate la aproximativ 500 de milioane de dolari, iar cele din SKIMS la 225 de milioane de dolari.

Vedeta din show-ul reality TV „Keeping Up with the Kardashians” este a doua dintre surorile ei care a reușit această performanță. În urmă cu aproape doi ani, sora ei vitregă, Kylie Jenner, 23 de ani, a fost inclusă de Forbes în topul miliardarilor după succesul brandului ei de cosmetice.

De asemenea, în luna aprilie 2020, Forbes a anunţat că soţul lui Kim Kardashian, rapperul şi antreprenorul Kanye West, de care vedeta a anunțat că divorțează, devenise miliardar, cu o valoare a averii nete estimată la 1,3 miliarde de dolari. West a trimis ulterior un mesaj către Forbes, susţinând că cifra ar fi mult mai mare.

„Nu este un miliard”, a scris West. „Sunt 3,3 miliarde, pentru că nimeni de la Forbes nu ştie să numere”, a adăugat rapperul. Luna trecută, Bloomberg a scris că valoarea netă a averii lui West ar putea depăşi în prezent 6 miliarde de dolari.