Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Jumătate de milion de EURO posibil furați de la cetățeni se întorc în Moldova. Ce vor face autoritățile cu banii confiscați de la Luca Filat

Banii confiscați în Marea Britanie de la Luca Filat vor fi utilizați pentru susținerea persoanelor cu dizabilități.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, și ambasadorul Marii Britanii la Chișinău, Steven Fisher, au semnat un Memorandum de înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Unit cu privire la returnarea fondurilor ilicite, confiscate de la Luca Filat, fiul fostului premier Vlad Filat, prin ordinul instanțelor din Regatul Unit.  

Documentul prevede returnarea sumei confiscate, în valoare totală de 458 068 lire sterline. Fondurile vor fi utilizate pentru angajarea a peste 550 de asistenți personali pentru persoanele cu dizabilități severe. Proiectul va fi gestionat de Agenția Națională Asistență Socială.

„Suntem foarte recunoscători pentru sprijinul pe care ambasadorul Steven Fischer și Guvernul Marii Britanii l-au oferit Ministerului Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova. Mijloacele vor fi folosite pentru a angaja asistenți personali pentru persoanele cu dizabilități severe, pe lângă cei aproape 6 000 de asistenți personali care activează astăzi. Acesta este cu siguranță un pas înainte către îmbunătățirea nivelului de trai pentru persoanele vulnerabile”, a declarat Marcel Spatari. 

Decizia de a utiliza fondurile confiscate în sprijinul persoanelor cu dizabilități a fost anunțată pentru prima dată în luna mai 2021, în cadrul unui briefing comun susținut, la Chișinău, de președinta Maia Sandu și ministra britanică pentru Vecinătatea Europeană, Wendy Morton. Președinta Maia Sandu a menționat recuperarea fondurilor este un rezultat al eforturilor echipei sale de recuperare a fondurilor sustrase ilegal din Republica Moldova.

Monitorizarea gestionării fondurilor returnate va fi asigurată de  Keystone Moldova, o organizație a societății civile, specializată în protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD

Articolul anterior
O inițiativă a Maiei Sandu va SCUTI moldovenii de majorarea tarifului la gazele naturale
Articolul următor
Horoscop 22 septembrie 2021. Zodiile care vor avea o zi dificilă

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?